Noul avion „Star Trek” de război al SUA. Cum arată „liliacul” doat cu arme laser, care zboară cu 4.900 km/h
Un avion de luptă futurist, cu un design neobișnuit de tip „liliac” și triplu fuselaj, este dezvoltat în Statele Unite pentru viitoarele programe ale US Navy. SM-39 Razor promite viteze de până la Mach 4 și ar putea intra în serviciu în anii 2030.
Statele Unite lucrează la dezvoltarea unui avion hipersonic de ultimă generație, destinat misiunilor militare ale US Navy. Proiectul, denumit SM-39 Razor, vizează înlocuirea unei părți din aeronavele aflate în prezent în dotare și propune un concept radical, axat pe viteză extremă și tehnologii avansate.
Noul avion „Star Trek” de război al SUA. Cum arată „liliacul” doat cu arme laser, care zboară cu 4.900 km/h
Aeronava este dezvoltată de compania Stavatti Aerospace, care lucrează la două variante ale aparatului: una cu un singur pilot și o versiune tandem, cu două locuri. Ambele configurații sunt concepute pentru a putea opera și în regim autonom.
Designul futurist al avionului, cu trei fuselaje distincte, nu este doar o alegere estetică. Potrivit producătorului, această arhitectură are rolul de a reduce semnificativ „wave drag”, rezistența aerodinamică specifică zborului hipersonic, care apare atunci când o aeronavă se apropie sau depășește viteza sunetului.
Stavatti's SM-39 RAZOR Air Dominance Fighter in a simulated video presentation. Special thanks to Damien Simon for the soundtrack featuring "Bellow." pic.twitter.com/Lx4RoOLaeq
— Stavatti Aerospace (@StavattiAero) February 21, 2025
Spre deosebire de rezistența obișnuită a aerului, „wave drag” este generată de acumularea masivă de aer în fața aeronavei, un fenomen care limitează drastic accelerația la viteze foarte mari. Forma neconvențională a SM-39 Razor este gândită tocmai pentru a diminua acest efect.
Citește și: Nouă eră pentru avioane și rachete: GE Aerospace a testat un motor hipersonic fără piese în mișcare
Noul avion hipersonic, de patru ori mai rapid decât sunetul
Conform specificațiilor prezentate de Stavatti Aerospace, avionul ar urma să atingă o viteză maximă de Mach 4, echivalentul a aproximativ 4.900 km/h, și o viteză de croazieră de peste 3.060 km/h, adică Mach 2,5. Aceste performanțe l-ar plasa printre cele mai rapide aeronave militare concepute vreodată.
SM-39 Razor este proiectat să fie compatibil cu o gamă largă de sisteme de armament, inclusiv arme cu energie direcționată, unele dintre ele aflate încă în faze avansate de cercetare și dezvoltare.
Citește și: Germania se pregateste de război. Cum arată super avionul spatial tip OZN, echipat cu rachete IRIS-T
Fuselajul central al aeronavei va găzdui principalele sisteme electronice de bord, inclusiv radarul activ cu matrice în fază electronică AESA, trenul de aterizare frontal și două compartimente interne dedicate armamentului, pentru a menține o semnătură radar redusă.
Propulsia este asigurată de un sistem cu două motoare, care combină tehnologii avansate dezvoltate de General Electric cu motorul de înaltă performanță NeoThrust E1400, realizat de Stavatti. Această combinație este esențială pentru atingerea vitezelor hipersonice propuse.
Dacă proiectul va avansa conform planurilor, SM-39 Razor ar putea deveni unul dintre cele mai ambițioase programe aeronautice militare ale Statelor Unite din următoarele decenii, redefinind conceptul de superioritate aeriană în epoca hipersonică.