Nava afectată de explozie pe Marea Neagră este ancorată şi se încearcă salvarea acesteia

DE Florin Budescu | Actualizat: 20.09.2023 - 10:43
Nava afectată de explozie pe Marea Neagră, ancorată - Foto: X/Radu Tudor

Autoritatea Navală Române a anunţat că nava sub pavilion Togo, care ar fi fost afectată de explozie, în rada Portului Sulina, este ancorată şi se încearcă salvarea acesteia şi a precizat că navigaţia pe braţul Sulina nu este afectată în urma acestui incident.

SHARE

“O navă sub pavilion Togo, ce transporta ciment, a raportat la ora 6.50 o explozie la compartimentul maşină şi a solicitat abandonul navei. Acesta se afla la aproximativ 7 Mm est de Sulina.

Autoritatea Navală Română, prin intermediul MRCC a solicitat de urgenţă asistenţa navei ARSVOM SAR Ares şi a unei nave aparţinând Poliţiei de Frontieră, pentru salvarea celor 12 membri ai echipajului.

Nava afectată de explozie pe Marea Neagră, ancorată

Salvatorii au ajuns imediat la locul incidentului, iar echipajul a fost preluat în siguranţă şi transportat în Portul Sulina”, au transmis reprezentanţii ANR, conform News.ro.

Citeşte şi: Explozie la bordul unei nave comerciale, în Marea Neagră, la 16 mile de Sulina. 12 marinari, răniți

Sursa citată a menţionat că nava cargo SEAMA, ce are o lungime de 90 m şi 14 m lăţime, este ancorată în acest moment şi se încearcă salvarea ei. Navigaţia pe braţul Sulina nu este afectată.

Reprezentanţii ANR au menţionat că nava sub pavilion Togo a ajuns în rada Portului Sulina. pe 12 septembrie, şi aştepta intrarea pe Canalul Bîstroe.

Citeşte şi: Două nave cargou se îndreaptă spre porturile ucrainene. Este o premieră

Autoritatea Navală Română a mai anunţat că specialiştii instituţiei fac cercetări, pentru a stabili cauzele producerii acestui eveniment.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te