duminică 05 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

NATO susține o anchetă independentă asupra devierii avionului spre Belarus

Data publicării: 26.05.2021 • 20:17 Data actualizării: 26.05.2021 • 20:17
NATO susține o anchetă independentă asupra devierii avionului spre Belarus/Foto: yahoo
NATO susține o anchetă independentă asupra devierii avionului spre Belarus/Foto: yahoo

Trimisii NATO și-au exprimat miercuri sprijinul pentru o investigație independentă asupra aterizării forțate a unui zbor de pasageri în Belarus.

Într-o declarație, Consiliul Atlanticului de Nord - principalul organism decizional politic al alianței compus din ambasadori NATO - a condamnat devierea forțată de duminică a zborului Ryanair către Minsk.

„Acest act inacceptabil a încălcat grav normele ce guvernează aviația civilă și a pus în pericol viața pasagerilor și a echipajului”, se arată în comunicat.

Consiliul și-a exprimat sprijinul pentru o investigație independentă urgentă, cu participarea Organizației Aviației Civile Internaționale.

Zborul Ryanair care se îndrepta din Grecia către Lituania a fost deviat către Belarus sub pretextul unei amenințări cu bomba.

Citește și

Un avion din Belarus s-a învârtit 3 ore în aer, pentru că nu a fost primit în spațiul UE

VIDEO Presiunile UE nu îl impresionează pe dictatorul din Belarus. Europa are puține pârghii

Un avion de vânătoare MiG-29 din Belarus a escortat avionul până la aeroportul din Minsk, unde autoritățile l-au reținut pe Roman Protasevici, un jurnalist despre care au spus că este căutat pentru implicare într-un „incident terorist”, și pe prietena sa, rusoaica Sofia Sapega.

Trimișii NATO au cerut eliberarea lor imediată și necondiționată.

„Detenția lui Protasevici este un afront pentru principiile disidenței politice și libertății presei”, se arată în declarația Consiliului, solicitând Belarusului să respecte dreptul internațional și drepturile omului.

Într-o conferință de presă, în timpul vizitei sale în Portugalia, miercuri, șeful NATO, Jens Stoltenberg, a încadrat incidentul la „deturnare de stat”, punând în pericol un număr mare de cetățeni din țările aliate.

„Este un atac flagrant al regimului de la Minsk asupra democrației fundamentale și a mass-media independentă”, a subliniat Stoltenberg.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră