„Facem apel la Rusia să înceteze de a recunoaște regiunilor Abhazia și Osetia de Sud și să își retragă forțele”, a declarat Jens Stoltenberg la o conferință de presă cu premierul georgian Giorgi Gakharia.
„NATO sprijină integritatea teritorială și suveranitatea Georgiei în cadrul granițelor sale recunoscute la nivel internațional”, a adăugat el.
Stoltenberg a declarat că au discutat despre „o strânsă cooperare între Georgia și NATO în ceea ce privește securitatea Mării Negre”.
„La începutul acestui an, aliații au fost de acord să consolideze parteneriatul, care include împărtășirea mai multor date radar privind traficul aerian, exercițiile comune pentru a aborda amenințările hibride, precum și efectuarea de exerciții comune în regiunea Mării Negre”, a precizat secretarul general al NATO.
Stoltenberg a salutat, de asemenea, reformele Georgiei în modernizarea armatei și consolidarea democrației.
„Vă încurajez să folosiți pe deplin toate oportunitățile de a vă apropia de NATO și să vă pregătiți pentru aderare.”
Georgia a purtat un război de cinci zile cu Rusia în 2008 în regiunile separatiste din Osetia de Sud și Abhazia.
Tbilisi a pierdut în cele din urmă controlul asupra ambelor zone, iar Rusia le-a recunoscut ulterior drept state independente.
Ambele regiuni rămân teritorii georgiene recunoscute la nivel internațional.