Miniștrii apărării din NATO discută despre consolidarea prezenței militare în Europa de Sud-Est

DE Daniel Toșa | 16.02.2022 - 11:00
Miniștrii apărării din NATO discută despre consolidarea prezenței militare în Europa de Sud-Est/FOTO: nato.int
Miniștrii apărării din NATO discută despre consolidarea prezenței militare în Europa de Sud-Est/FOTO: nato.int

Miniştrii apărării din ţările NATO se întrunesc miercuri şi joi la Bruxelles, pe fondul avertismentelor SUA privind iminenţa unei invazii militare ruse în Ucraina, ei urmând să prezinte un plan detaliat ce prevede crearea unor noi grupuri de luptă în Europa de Sud-Est.

SHARE

Planul ar putea duce la crearea a patru grupuri tactice multinaţionale în Europa de Sud-Est, formate fiecare din 1.000 de militari, în Bulgaria şi Romania, şi posibil în Slovacia şi Ungaria, ca răspuns la concentrarea militară rusă la frontiera cu Ucraina, conform unor diplomaţi din NATO.

În prezent NATO are trupe prin rotaţie în Europa de Est, o prezenţă aşa-numită constantă, dar nu permanentă, notează euractiv.com

Ca răspuns la anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia în 2014, NATO a înfiinţat patru grupuri de luptă în Estonia, Lituania, Letonia şi Polonia. Ele sunt susţinute de tancuri, apărare aeriană şi unităţi de supraveghere şi informaţii şi sunt formate din 1.500 de trupe prin rotaţie.

Citește și: Biden, declarație televizată: Trupele ruse rămân în „poziție de amenințare”

În ultimele săptămâni, mai multe ţări aliate au anunţat că vor participa la consolidarea flancului estic al NATO.

Secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, afirmase că NATO va analiza „o ajustare pe termen mai lung a posturii, printre care luarea în considerare a (creării) unui grup de luptă în România”.

Afirmaţia sa a avut ecou în această săptămână din partea ambasadorului SUA la NATO, Julianne Smith, care a declarat marţi că miniştrii apărării din statele NATO vor discuta despre „îmbunătăţiri suplimentare”, fără a oferi alte detalii.

Citește și: Putin schimbă tonul: Rusia, pregătită să continue negocierile, dar în estul Ucrainei e „genocid”

Franţa s-a oferit să conducă grupul tactic din România, în timp ce un astfel de grup ar putea fi găzduit şi de Bulgaria. Premierul bulgar Kiril Petkov a anunţat că ţara sa este pregătită să accepte trupe din ţările NATO, dar în cadrul unui batalion alături de trupe bulgare. „Dacă este luată decizia de a desfăşura trupe NATO în flancul estic, guvernul bulgar crede că această măsură ar trebui să fie implementată cu trupe bulgare”, a explicat Petkov.

Rămâne de văzut dacă şi Ungaria va fi de acord să găzduiască un astfel grup de luptă, ţinând cont de apropierea dintre premierul Viktor Orban şi Moscova, notează sursa citată.

În acelaşi timp, orice noi desfăşurări de trupe aliate ar veni împotriva cererilor Rusiei ca NATO să-şi retragă trupele din Europa de Est până la poziţiile din 1997.

După săptămâni întregi de tensiuni, Rusia a anunţat marţi începutul unei retrageri, către garnizoane, a anumitor trupe ale sale concentrate în apropiere de frontiera ucraineană.

Occidentul pare tot mai îngrijorat de iminenţa unei invazii ruse în Ucraina, după ce Rusia a desfăşurat masiv trupe şi echipament militar în apropierea frontierei sale cu această ţară. Moscova a negat că ar avea o asemenea intenţie, dar a cerut garanţii de securitate din partea SUA şi a NATO, printre care promisiunea că Ucraina nu va adera la Alianţa Nord-Atlantică.

Washingtonul a atras atenţia că forţele militare ruse ar putea invada Ucraina „în orice moment”.

În 2014, Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea şi ulterior a încurajat un conflict separatist în regiunea Donbas din estul Ucrainei, ceea ce a dus la o serie de sancţiuni din partea Uniunii Europene şi a SUA împotriva unor oficialităţi şi companii ruse. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te