Pe durata carantinei impuse la nivel naţional ca urmare a noului coronavirus din martie până în iunie, majoritatea macacilor care trăiau în Shimla au părăsit această staţiune montană de la poalele Himalayei, faimoasă pentru clădirile sale cu o rafinată arhitectură victoriană, orientându-se spre zona rurală înconjurătoare, în căutarea unor surse de hrană.
Însă, odată cu relaxarea restricţiilor, macacii s-au întors în Shimla. Peste 50 de grupuri de maimuţe flămânde şi-au reluat hărţuirile, furând pungi cu alimente şi muşcând trecătorii.
Cu o populaţie de 150.000 de locuitori, Shimla, capitala statului Himachal Pradesh, atrage numeroşi turişti, mai ales în timpul verii pentru a evita canicula, dar şi numeroase maimuţe, care se ospătează cu resturile de burgeri şi de pizza aruncate de vizitatorii oraşului.
Nand Lal, un localnic în vârstă de 46 de ani, i-a arătat unui reporter AFP rănile ce i-au fost provocate de un grup de maimuţe, în plină stradă. "Treceam pe lângă un grup de maimuţe, când masculul dominant m-a atacat brusc, apoi au sărit alţi trei", povesteşte el.
"Din fericire, am apucat un băţ şi i-am putut face să plece. Am vânătăi pe tot capul şi pe faţă. Sângeram din cauza unei muşcături pe spate", a adăugat bărbatul, care a avut nevoie de mai multe injecţii antirabice.
"Oamenii sunt foarte speriaţi şi nu ştiu ce să facă", povesteşte Kuldeep Chand Sood, un fost judecător la Curtea Supremă, arătând spre gaura lăsată în picior de o muşcătură de maimuţă în timp ce stătea pe terasa casei sale.
"Citeam atunci când o maimuţă mare m-a atacat brusc", a declarat el pentru AFP. În cartierul său, Sanjauli, multe case îşi protejează terasele şi ferestrele cu grilaje metalice, însă acolo unde acestea nu există, maimuţele nu ezită să pătrundă pentru a goli frigiderele.
Şi coşurile de gunoi revărsate în faţa hotelurilor şi a restaurantelor le atrag, explică Rajesh Sharma, un reprezentant al biroului pentru mediu din Shimla.
Odată cu îmbunătăţirea sistemului de colectare a gunoiului, "maimuţelor le este mai greu. Însă obiceiurile lor rămân aceleaşi. Îţi smulg din mâini tot ce văd, iar dacă nu găsesc nimic, muşcă", adaugă acesta.
Chiar şi vizitatorii care vin la templul Jakhu, care găzduieşte una dintre cele mai mari statui ale zeului cu chip de maimuţă Hanuman din ţară, sunt jefuiţi de ochelari şi de orice obiect care străluceşte.
Atunci când nu pradă oamenii, cele peste 130.000 de maimuţe din acest stat indian mănâncă sau distrug fructele şi recoltele de pe câmpuri, provocând pierderi de milioane de dolari în fiecare an.
Venerate în această ţară predominant hindusă, maimuţele sunt însă considerate dăunători de către guvern şi pot fi eliminate. Cu toate aceste, până în prezent nu a fost lansată nicio campanie oficială de exterminare, chiar dacă ţăranii au otrăvit ilegal sute de animale.
La Shimla, ca şi în alte oraşe ale statului Himachal Pradesh, autorităţile au demarat o campanie de sterilizare a maimuţelor, circa 157.000 de exemplare fiind sterilizate pe parcursul a cinci ani.