Mulți pasageri își aleg locurile în avion cu grijă, preferând rândurile din față sau pe cele de lângă ieșirile de urgență – chiar și contra cost – în căutarea unui plus de confort.
Locurile din avion evitate de pasageri. Sunt cele mai ieftine și cele mai sigure în caz de accident
Însă puțini știu că unele dintre cele mai avantajoase locuri sunt exact acelea pe care toată lumea le ocolește: ultimele rânduri.
Specialiștii în turism spun că aceste locuri, situate în partea din spate a cabinei, pot fi o alegere excelentă pentru cei care caută liniște, siguranță și eficiență la îmbarcare și debarcare.
Cele mai sigure locuri din avion, potrivit statisticilor
Un studiu publicat de revista Time, realizat pe baza datelor din accidentele aviatice produse în ultimii 35 de ani, a scos la iveală un detaliu important: locurile din coada avionului, în special cele de la mijlocul rândului, sunt statistic cele mai sigure.
Citește și: Cum să nu te mai sperii de turbulențe pe timpul zborului? Pilot: Îți trebuie hârtie și pix
Rata de supraviețuire în aceste poziții este de 68%, mai mare decât cea a pasagerilor aflați în fața sau centrul aeronavei, unde procentul scade la 61-62%.
Debarcare rapidă și mai multă liniște
Chiar dacă mulți cred că debarcarea din spate durează mai mult, în practică, companiile aeriene deschid frecvent atât ușa din față, cât și pe cea din spate, în funcție de configurația aeroportului.
Asta înseamnă că pasagerii din ultimele rânduri pot părăsi avionul la fel de repede – uneori chiar mai repede – decât cei din mijloc.
Citește și: De ce nu există scaune cu locul 13 în avion. S-a aflat abia acum adevărul despre numărul 13 în avion
Un alt avantaj este nivelul mai scăzut de agitație. În spatele cabinei, numărul pasagerilor este mai mic, iar șansele ca cineva să îți lovească spătarul sau să vorbească tare sunt reduse. În plus, nu e exclus să ai norocul unui rând liber doar pentru tine.
Un alt aspect rar menționat: servirea mesei la bord începe adesea simultan din față și din spate. Astfel, cei din ultimele rânduri beneficiază de un avantaj surprinzător – primesc mâncarea și băuturile printre primii, evitând așteptarea prelungită.
Sursa foto: Profimedia images
Aproape de toaletă: inconvenient sau avantaj?
Mulți evită ultimele rânduri din cauza apropierii de toalete. Însă această apropiere poate fi văzută și ca un atu, mai ales pe zborurile lungi.
Nu mai este nevoie să traversezi toată cabina în momentele aglomerate, iar riscul de a rămâne blocat în spatele căruciorului de servire este semnificativ mai mic, potrivit Nordkurier.
Data viitoare când rezervi un zbor, merită să reconsideri alegerea locurilor din spate. Pentru cei care caută un zbor mai liniștit, mai sigur și cu servicii rapide, ultimele rânduri pot fi cea mai inspirată opțiune – și, adesea, mai prietenoasă cu bugetul.