FOTO Lituania ridică un gard de sârmă ghimpată la frontiera cu Belarus pentru a-i opri pe migranți

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 09.07.2021 - 18:25
Lituania ridică un gard de sârmă ghimpată la frontiera cu Belarus. / Foto: agerpres.ro
Lituania ridică un gard de sârmă ghimpată la frontiera cu Belarus. / Foto: agerpres.ro
Lituania ridică un gard de sârmă ghimpată la frontiera cu Belarus. / Foto: agerpres.ro
Lituania ridică un gard de sârmă ghimpată la frontiera cu Belarus. / Foto: agerpres.ro
Lituania ridică un gard de sârmă ghimpată la frontiera cu Belarus. / Foto: agerpres.ro
Lituania ridică un gard de sârmă ghimpată la frontiera cu Belarus. / Foto: agerpres.ro

Lituania a început ridicarea unei bariere de 550 km din sârmă ghimpată la frontiera cu Belarus, acuzând autorităţile de la Minsk că aduc pe calea aerului migranţi din străinătate pentru a-i trimite ilegal în Uniunea Europeană, relatează Reuters.

SHARE

Gardul din sârmă ghimpată va costa 4,7 milioane de euro şi se va întinde pe cea mai mare parte a frontierei, care traversează regiuni slab populate şi mari zone de păduri şi mlaştini, a indicat guvernul.

La o dată ulterioară, bariera va fi întărită cu un gard înalt de 2 metri acoperit cu sârmă ghimpată, ce va costa alte 41 milioane de euro, a precizat Ministerul de Interne.

Sute de migranţi, majoritatea lor irakieni, au trecut graniţa dinspre Belarus în ultimele zile, conform autorităţilor lituaniene.

Citește și: Naşa Niva, important site de ştiri de opoziţie din Belarus, a fost blocat. Redactorul-şef, arestat

Peste 1.500 de migranţi au trecut ilegal frontiera dinspre Belarus în acest an, 900 dintre ei doar în primele nouă zile ale lunii iulie

Belarusul a decis în mai să le permită migranţilor să intre în Lituania, ca represalii la sancţiunile impuse de Uniunea Europeană după ce regimul de la Minsk a deturnat un zbor Ryanair şi l-a arestat pe un blogger disident aflat la bord.

Lituania a răspuns miercuri anunţând că va ridica o barieră la graniţă şi va desfăşura trupe pentru a împiedica traversările ilegale.

Citește și: UE le cere oficialilor de la Minsk să nu mai trimită migranți în Lituania

Pe aceeaşi linie, parlamentul de la Vilnius se va reuni marţi pentru a adopta de urgenţă o lege de accelerare a examinării cererilor de azil, cu scurtarea termenului la cel mult 10 zile, a declarat prim-ministrul Ingrida Simonyte.

Conform proiectului de lege, toţi cei care vor trece graniţa ilegal vor fi ţinuţi închişi, eliminându-se biletele de voie acordate în prezent.

Ceva mai mult de 1.500 de migranţi au trecut ilegal frontiera dinspre Belarus în acest an, 900 dintre ei doar în primele nouă zile ale lunii iulie.

Primul segment al noii bariere, ce urma sa fie terminat vineri, va avea 500 metri în lungime şi 1,8 metri în înălţime, a precizat pentru Reuters purtătoarea de cuvânt a armatei, Ruta Montvile.

Într-o declaraţie la televiziunea naţională, premierul a spus că nu se aşteaptă ca fluxul de migranţi dinspre Belarus să înceteze de la sine.

Simonyte a afirmat miercuri, citând documente găsite asupra a cel puţin un migrant, că Belarusul le oferă migranţilor zboruri spre Minsk, punctele de plecare fiind mai ales aeroportul din Bagdad, dar şi Turcia.

Graniţa dintre Lituania şi Belarus se întinde pe 679 km. Pe 78 dintre aceştia a fost deja ridicat un gard în anii trecuţi, iar circa 258 km sunt monitorizaţi electronic, potrivit Ministerului de Interne.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te