Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi rezultatele votului în timp real
Călin Georgescu 22,83 %
Marcel Ciolacu 19,27 %
99,56 %
Elena Lasconi 19,08 %
George Simion 13,89 %
Click aici pentru rezultate complete

GRU 29155, două tentative de asasinat asupra bulgarului Emilian Ghebrev. Vindea arme Ucrainei

DE Adina Mutăr | 30.04.2021 - 20:56
Ghebrev, ținta Kremlinului/Foto: captură tv
Ghebrev, ținta Kremlinului/Foto: captură tv

Exploziile de la depozitele de arme din Bulgaria (2011-2020) și Republica Cehă (2014) au vizat comerțul de arme către Ucraina a comerciantului bulgar Emilian Ghebrev, țintă a echipei de agenți GRU de la Unitatea 29155.

SHARE

Emilian Ghebrev, un veteran al industriei bulgare a armamentului, a căzut în comă în aprilie 2015 cu simptome de otrăvire severă cu o substanță asemănătoare cu Noviciok.

Acesta a supraviețuit otrăvirii, la fel ca fiul său și un director al companiei EMCO, care au fost tratați pentru simptome similare.

Autoritățile cehe au acuzat o echipă a Unității 29155 a GRU că se află în spatele unei serii de explozii din 2014 de la depozitele de arme din Vrbetice în 2014, incident în urma căruia au murit două persoane.

Imediat, și Bulgaria a acuzat aceeași unitate a GRU de implicare în exploziile de la depozite de arme între 2011 și 2020. În plus, U29155 a încercat să-l omoare pe comerciantul de arme Emilian Ghebrev de două ori.

Depozitele de arme din Cehia și Bulgaria aruncate în aer de ruși, aparțineau lui Ghebrev

Acesta a recunoscut că depozitele vizate de explozii din Bulgaria și Cehia îi aparțineau.

În 2015, autoritățile bulgare spun că ofițerii ruși din unitate specială au călătorit în Bulgaria și l-au otrăvit pe Ghebrev cu o substanță asemănătoare Noviciok-ului, substanță folosită împotriva foștilor spioni și critici ai președintelui Vladimir Putin.

După ce prima tentativă de asasinat a eșuat, agenții ruși s-au întors și au încercat din nou să-l otrăvească pe omul de afaceri bulgar.

Citește și

Unitatea de criminali GRU 29155, implicată și în explozia depozitului de arme din Cehia

Pentru exploziile la depozite de arme, Rusia dă vina pe un bulgar otrăvit cu Noviciok

 


Într-un e-mail către The New York Times, Ghebrev a recunoscut că depozitează muniție în Cehia și a recunoscut că firma sa, EMCO, a trimis echipamente militare în Ucraina după 2014, când separatistii erau sprijiniți de către armata rusă și serviciile de informații au început un război cu forțele ucrainene, potrivit defenseromania.ro.

„Există suficiente materiale în presa occidentală. De exemplu, tocmai mi-am amintit că domnul Ghebrev [Emilian Ghebrev, proprietarul companiei de armament EMCO - TASS] sau angajații săi au declarat că nu existau mine antipersonal la depozitele din Republica Cehă, că erau doar carcase pentru minele antipersonal. Dar, în același timp, mass-media menționează că au existat mai multe cazuri în care domnul Ghebrev a exportat aceste carcase de mine antipersonal în alte țări, unde aceste mine au primit submuniția corespunzătoare”, a declarat ministrul rusde Externe, Serghei Lavrov,referitor la acuzațiile Bulgariei și expulzarea „diplomaților” ruși.

Procurorii bulgari au acuzat trei ofițeri din Unitatea 29155 de otrăvirea lui Ghebrev în ianuarie 2020 și au emis mandate pentru arestarea lor. De asemenea, au publicat o înregistrare video cu unul dintre agresori care ungea cu otravă mânerele ușilor de la mașinile aparținând lui Ghebrev, fiului său și unui director alfirmei, într-un garaj de lângă birourile firmei din Sofia, capitala Bulgariei.

Kremlinul voia să oprească transporturile de arme spre armata ucraineană

Oficiali ucraineni, vorbind cu condiția anonimatului, au declarat că EMCO a semnat un contract în 2014 pentru a furniza muniție de artilerie pentru armata ucraineană. Pentru a împiedica simpatizanții ruși din guvernul bulgar să blocheze transporturile, cutiile cu muniție ar fi fost etichetate cu destinația Thailanda. Ghebrev a negat că ar fi etichetat fals destinația exporturilor sale, potrivit defenseromania.ro.

Guvernul rus a descoperit transporturile, potrivit fostului oficial, și a presat Guvernul bulgar să pună capăt acestora.

Pentru că nu s-a întâmplat nimic, asasinii de la 29155 au fost trimiși să arunce în aer depozitele de arme și să-l ucidă pe comerciantul bulgar.

O persoană din Ambasada Rusiei la Praga, una dintre cele mai mari din Europa,  Viktor Budiak, și-a primit acreditarea la începutul anului 2020 ca atașat militar adjunct.

Serviciile cehe de informații susțin că acesta era ofițer superior la Unitatea 29155 și probabil a fost implicat în susținerea misiunilor unității în Republica Cehă și în alte părți ale Europei de Est în ultimii ani. 

Folosind înregistrările de călătorie, site-ul de investigații Bellingcat a stabilit că generalul maior Andrei V. Averianov, comandantul unității 29155, a călătorit, sub acoperire, la Viena, cu câteva zile înainte de explozii și s-a deplasat în Republica Cehă în orașul Ostrava, unde, potrivit autoritățile cehe, se aflau agenții ruși ce foloseau numele Petrov și Boșirov, care au aruncat în aer depozitele. 

Ca urmare a acestor dezvăluiri, agenții GRU 29155 și diplomații ruși care îi ajută să-și îndeplinească misiunile criminale sunt acum vânați în Europa și expulzați.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te