Grecia aprobă utilizarea unor situri arheologice pentru şedinţe foto ale casei Dior

DE Valentin Mirică | Actualizat: 26.05.2021 - 14:31
Foto: Facebook

Consiliul central de arheologie din Grecia a autorizat utilizarea mai multor situri arheologice majore, printre care Acropola din Atena, pentru şedinţe foto ale casei franceze de modă Dior, a informat miercuri un responsabil din cadrul ministerului Culturii din Grecia.

SHARE

Consiliul a aprobat "în unanimitate" proiectul, a declarat pentru AFP responsabilul din cadrul ministerului.

Şedinţe de fotografie vor avea loc, de asemenea, la Odeonul lui Irod Atticus de la poalele Acropolei, la Agora antică, la templul lui Poseidon de la Capul Sounion, de lângă Atena, şi la templul lui Zeus din Nemea, potrivit aceluiaşi oficial.

O altă solicitare de a realiza fotografii la Stadionul Panathenaic din Atena, unde au avut loc primele Jocuri Olimpice din epoca modernă în 1896, va fi examinată joi.

Citește și: Bere la liber, gogoși și un milion de dolari: ce fac americanii ca să accelereze vaccinarea

Casa Dior a anunţat la sfârşitul lunii aprilie că va prezenta pe 17 iunie la Atena colecţia sa "Croisiere".

Marile case franceze, precum Dior şi Chanel, prezintă în lunile de primavară şi adeseori în străinătate colecţiile lor "Croisiere", în afara celor patru evenimente anuale din seria "Fashion Week".

Colecţia "Croisiere 2022" a casei Dior va aduce un omagiu unei legendare sesiuni fotografice, organizată pe Acropolă în urmă cu 70 de ani, pentru a prezenta rochiile haute couture create de designerul Christian Dior.

Şedinţele foto vor avea loc la începutul lunii iunie, iar rezultatele vor fi prezentate în timpul defilării, a adăugat oficialul citat.

"Nu este vorba de o defilare pe Acropolă", a insistat acesta.

Guvernul grec a fost criticat de opoziţie pe tema gestionării patrimoniului arheologic al ţării, în special cu privire la reamenajarea Acropolei pentru a permite accesul persoanelor cu dizabilităţi.

Criticile vizează şi un proiect de transfer de obiecte antice scoase la lumină la Salonic în timpul lucrărilor la construirea metroului. În mai, zeci de intelectuali, printre care mai mulţi experţi în epoca bizantină, au semnat o scrisoare deschisă în care solicitau conservarea lor în locaţia unde au fost descoperite.

Citește și: Mugur Isărescu trebuie concediat de la conducerea BNR

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te