Germania nu a reușit să detensioneze negocierile NATO-Rusia. Moscova: „Aşteptăm răspunsurile”

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 18.01.2022 - 17:15
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în cursul unei conferinţe de presă cu şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, aflată într-o vizită de lucru la Moscova. / Foto: news.ro
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în cursul unei conferinţe de presă cu şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, aflată într-o vizită de lucru la Moscova. / Foto: news.ro

Rusia a declarat că aşteaptă răspunsuri din partea SUA şi NATO cu privire la cererile sale, între care renunţarea de către Alianţa Nord-Atlantică să se mai extindă în Est, înainte de a relua negocierile cu privire la criza geopolitică din Ucraina, informează AFP.

SHARE

"Aşteptăm răspunsurile care ne-au fost promise la aceste propuneri pentru a continua negocierile (...) Mizăm că discuţiile vor continua", a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în cursul unei conferinţe de presă cu şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, aflată într-o vizită de lucru la Moscova.

Citește și: Fantoma de la IGPR: Benone Marian Matei, chestorul fără CV, fără declarație de avere

Rusia refuză să-şi retragă zecile mii de militari desfăşuraţi în apropiere de frontiera cu Ucraina

Serghei Lavrov a respins din nou cererea Occidentului ca Rusia să înceapă să-şi retragă zecile mii de militari desfăşuraţi în apropiere de frontiera cu Ucraina.

"Nu putem accepta cereri care vizează propriile noastre trupe pe propriul nostru teritoriu", a spus ministrul rus de externe, asigurând că acestea "nu ameninţă" pe nimeni.

"În ultimele săptămâni, peste 100.000 de soldaţi ruşi, echipamente şi tancuri au fost desfăşurate în apropiere de Ucraina, fără motiv. Este greu să nu vezi asta ca pe o ameninţare", a replicat şefa diplomaţiei germane, fără să se lase convinsă de "asigurările" omologului său rus.

În privinţa cerererilor Moscovei în materie de securitate, ministrul german de Externe s-a declarat în favoarea dialogului, care trebuie, în opinia sa să continue, dar a pledat pentru "măsuri care să aducă mai multă securitate pentru întreaga Europă".

Citește și: Ce caută mascații la Clanul Duduianu tocmai când Ciprian și Grațian Pian se ceruseră în libertate

Germania, pregătită să apere valorile fundamentale în conflictul cu Rusia legat de Ucraina

Germania este pregătită să apere valorile fundamentale în conflictul cu Rusia legat de Ucraina, chiar dacă aceasta înseamnă plata unui preţ economic ridicat, a declarat Annalena Baerbock, citată de Reuters.

Baerbock s-a deplasat marţi la Moscova, după ce luni a efectuat o vizită la Kiev, pe fondul eşecului discuţiilor diplomatice dintre Rusia şi Occident de săptămâna trecută cu privire la concentrarea de trupe ruseşti în apropierea de frontiera cu Ucraina.

Presiunea creşte asupra guvernului german, îndemnat să avertizeze Moscova că va opri gazoductul Nord Stream 2, destinat să transporte gaze ruseşti în Europa de Vest, dacă trupele ruse invadează Ucraina.

Oponenţii proiectului, inclusiv Ucraina şi SUA, susţin că aceasta ar face Europa prea dependentă de Rusia în materie de aprovizionare cu resurse energetice.

"Nu vom avea altă opţiune, chiar dacă aceasta va însemna să plătim un preţ economic ridicat", a avertizat Baerbock în conferinţa de presă comună cu Serghei Lavrov.

Citește și: Ce mai fac polițiștii români: accidente mortale, merg la bordel în uniformă, trafic de migranți

Ea a mai spus că şi în cazul în care "energia este folosită ca armă" aceasta va avea consecinţe pentru conducta Nord Stream 2.

Cancelarul german Olaf Scholz afirmase anterior că Germania este deschisă sancţiunilor împotriva Rusiei, dar că gazoductul, care a fost deja construit, dar a cărui intrare în serviciu încă nu a fost aprobată, este un proiect comercial, ce nu ar trebui vizat în acest demers.

Secretarul de stat american Antony Blinken se va deplasa la Kiev şi Berlin săptămâna viitoare

Conferinţa de presă Lavrov-Baerbock a avut loc chiar în momentul în care Departamentul de Stat anunţa că secretarul de stat american Antony Blinken se va deplasa la Kiev şi Berlin săptămâna viitoare.

Rusia, care pozează într-o victimă a ambiţiilor NATO în Europa de Est, consideră că o detensionare a situaţiei este posibilă doar dacă Occidentul semnează tratate care interzic orice fel de extindere viitoare a NATO, în special în Ucraina şi Georgia.

Moscova cere de asemenea SUA şi aliaţilor lor să renunţe a mai efectua manevre şi desfăşurări militare în Europa de Est.

Aceste cereri au fost calificate drept inacceptabile de către Occident, care totuşi doreşte să continue discuţiile cu Rusia pentru a evita un conflict armat cu consecinţe imprevizibile.

SUA au avertizat Rusia împotriva unei invazii în Ucraina, îndemnând cele două ţări să revină la acordurile (de la Minsk) destinate să pună capăt conflictului din Donbas.

Rusia au salutat participarea SUA la eforturile diplomatice pentru încetarea conflictului din estul Ucraina, a spus Lavrov.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te