Şaptezeci de diplomaţi ruşi şi familiile lor au părăsit Bulgaria după ce această ţară a anunţat expulzarea lor în baza unor suspiciuni de spionaj, informează agențiile DPA și Agerpres..
Sofia a expulzat diplomaţii ruşi miercuri şi le-a fixat până duminică termen pentru a se întoarce în Rusia, aceste persoane fiind identificate ca reprezentând "o ameninţare pentru securitatea naţională" a Bulgariei.
Ca represalii, Rusia a ameninţat că îşi va închide ambasada de la Sofia, care ar deveni astfel prima ambasadă rusă închisă într-o ţară a UE.
Citește și: Dictatorul de la Minsk, prietenul lui Putin, amenință militar capitalele occidentale
Premierul bulgar Kiril Petkov a acuzat-o pe ambasadoarea rusă Eleonora Mitrofanova de susţinerea moţiunii de cenzură împotriva lui.
Un protestatar bulgar ține o pancartă, în timp ce personalul misiunii diplomatice a Rusiei și familiile lor sosesc pe aeroportul din Sofia - Foto: Profimedia Images
Petkov, rămas interimar, a fost demis săptămâna trecută prin moţiune de cenzură, iar preşedintele Rumen Radev ar urma să-i încredinţeze încă o dată mandatul de a forma guvernul, înaintea convocării din nou a anticipatelor.
Personalul misiunii diplomatice a Rusiei și familiile acestora sosesc pe aeroportul din Sofia - Foto: Profimedia Images
Dar socialiştii bulgari, care au făcut parte din coaliţia lui Petkov, l-au acuzat pe acesta că a luat singur decizia de a expulza diplomaţii ruşi, pe care ei o consideră nejustificată, şi au anunţat că din acest motiv nu vor susţine un nou guvern condus de actualul premier.
Citește și: VIDEO O turistă care făcea snorkeling, atacată mortal de un rechin în apropiere de Hurghada
Ambasadoarea Rusiei la Sofia, Eleonora Mitrofanova, a remis joi către MAE bulgar o notă diplomatică în care cerea ca până vineri la prânz Bulgaria să revină asupra expulzării diplomaţilor ruşi.
Personalul misiunii diplomatice a Rusiei și familiile lor stau la coadă la ghișeul de check-in, înainte de plecarea de pe aeroportul din Sofia - Foto: Profimedia Images
În caz contrar, a mai transmis Mitrofanova, conform MAE bulgar, ea va cere Moscovei să ia în calcul închiderea completă a ambasadei ruse de la Sofia.