sâmbătă 06 septembrie
EUR 5.0787 USD 4.3463
Abonează-te
Newsweek România

FOTO Rușii și-au instalat sisteme antiaeriene de tipul „Tor-M2” şi „Panţîri” pe Insula Șerpilor

Data publicării: 13.05.2022 • 21:46 Data actualizării: 14.05.2022 • 12:38
Rușii și-au instalat sisteme antiaerine „Tor-M2” şi „Panţîri” pe Insula Șerpilor. / Foto: tylaz.net
Rușii și-au instalat sisteme antiaerine „Tor-M2” şi „Panţîri” pe Insula Șerpilor. / Foto: tylaz.net

Rusia a desfăşurat în Insula Şerpilor sisteme de apărare antiaeriană de tipul "Tor-M2" şi "Panţîri", a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Direcţiei principale de informaţii al Ministerului ucrainean al Apărării (GUR), Vadim Skibiţki, citat de agenţia de presă Unian.

"Evaluarea noastră fără echivoc este că Insula Şerpilor reprezintă un obiectiv strategic care va fi utilizat de Federaţia Rusă pentru a controla întreaga parte de nord-vest a Mării Negre", a spus el.

Skibiţki a subliniat că nu întâmplător din primele zile ale războiului Rusia a capturat această insulă şi a început să instaleze acolo echipamente de control. Pentru ei, prezenţa pe insulă este o posibilitate suplimentară de a controla teritoriul Ucrainei, a adăugat oficialul ucrainean, relatează Agerpres.

Citește și: Lupte aprige în estul Ucrainei. Armata rusă vrea să preia controlul total în Lugansk

Rusia ar putea aduce și rachete de croazieră pe Insula Șerpilor

"Serviciul de informaţii militare dispune de date că în Insula Şerpilor au fost desfăşurate sisteme de apărare antiaeriană de tipul 'Tor-M2' şi 'Panţîri' şi s-ar putea ca în viitor să fie amplasate şi sisteme de rachete, care vor permite bombardarea teritoriului statului nostru şi nu numai a statului nostru", a insistat Skibiţki.

La 2 mai, forţele ucrainene au distrus două corvete ruseşti de tipul Raptor în apropiere de Insula Şerpilor.

La 7 mai, o navă de desant de tipul Serna a fost distrusă tot lângă Insula Şerpilor de armata ucraineană.

La 12 mai, şeful administraţiei regionale militare Odesa, Serhii Bratciuk, a declarat că marinarii ucraineni au avariat în apropiere de Insula Şerpilor nava de logistică rusăească 'Vsevolod Bobrov'.

Compania Maxar Technologies a arătat imagini din satelit ale Insulei Şerpilor, rezultatele bombardamentelor şi ale navei Serna, scufundată, potrivit LB.ua.

Citește și: VIDEO Ucraina contraatacă cu artilerie și avioane. Peste 100 de atacuri asupra armatei ruse

La 12 mai, satelitul a înregistrat o navă scufundată de tip Serna, lângă care se afla o macara plutitoare. O dronă ucraineană Bayraktar a distrus această navă în data de 7 mai. O altă navă de acelaşi tip se putea vedea în imagini în apropiere de macaraua plutitoare.

Serviciile secrete britanice consideră că atunci când Rusia îşi va consolida prezenţa în insulă şi va desfăşura acolo sisteme de apărare aeriană şi rachete de croazieră, ea va controla strict partea de nord-est a Mării Negre.

Şeful GUR, generalul Kirill Budanov a subliniat anterior că Ucraina va lupta pentru Insula Şerpilor atât cât va fi necesar.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră