Armata rusă îşi concentrează eforturile ofensive pe obţinerea controlului total al unor localităţi din regiunea ucraineană Lugansk, printre care şi Rubijne, şi a distrus podul care face legătura cu oraşul Severodoneţk pentru a împiedica deplasările trupelor ucrainene, potrivit agenţiilor de presă ucrainene, citate vineri de agenţia Agerpres și EFE.
Despre aceste noi mişcări ale trupelor ruse a informat şeful administraţiei militare din regiunea Lugansk, Serhii Haidai, teritoriu pe care se află de asemenea autorităţi proruse după ce s-a autoproclamat republică independentă.
Progresele trupelor ruse din această regiune şi din cea învecinată Doneţk sunt favorizate şi de implicarea trupelor paramilitare proruse şi a miliţiilor cecene.
Citește și: FOTO Zeci de service-uri auto, sancționate de RAR. Ce sfaturi au specialiștii pentru a nu lua țeapă
''Podul distrus, care a fost primul din regiunea Lugansk reconstruit după îndepărtarea invadatorilor ruşi în anul 2014, face să nu mai existe conexiunea de transport între Severodoneţk şi Rubijne'', a semnalat Serhii Haidai.
Potrivit agenţiilor locale, pe fronturile din Doneţk şi Lugansk ucrainenii au respins 18 atacuri inamice în ultimele 24 de ore, ceea ce oferă o idee asupra intensităţii ofensivei ruse.
Citește și: Finlanda a cerut aderarea la NATO. Rusia le-ar putea întrerupe vineri furnizarea de gaz
Potrivit Institutului pentru Studiul Războiului (ISW) din Washington, forţele ruse par să abandoneze eforturile pentru o încercuire largă a trupelor ucrainene de-a lungul liniei Izium-Slaviansk-Debalţevo, concentrându-se în schimb pe încercuiri mai superficiale la Severodoneţk şi Lisiceansk.
Trupele ruse par să controleze aproape complet oraşul Rubijne şi să fi cucerit oraşul Voevodovka, la nord de Severodoneţk, iar o ofensivă rusă asupra sau în jurul oraşului Severodoneţk ar putea fi lansată în zilele următoare. Succesul relativ al operaţiunilor ruseşti în această zonă, combinat cu eşecul înaintării dinspre Izium şi scăderea notabilă a energiei acestei încercări ofensive, sugerează că trupele ruse ar putea renunţa la axa Izium, conform evaluării ISW.
Potrivit CNN, câştigurile teritoriale ale trupelor ruse sunt modeste, dar după săptămâni de bombardamente intense liniile defensive ucrainene din est au început să se degradeze.
Armata rusă, ce are angajate în Ucraina mai puţin de 100 de grupuri tactice la nivel de batalion (fiecare unitate de acest fel având, conform diferitelor surse, între 700 şi 1000 de militari), îşi suplimentează forţele pentru a încerca să ocupe complet provinciile Doneţk şi Lugansk.
În acest timp trupele ucrainene încearcă să le respingă pe cele ruse, să izoleze unităţile acestora şi să perturbe cu atacuri de artilerie ruta de aprovizionare a armatei ruse dinspre oraşul rus Belgorod, atacuri favorizate acum de progresele făcute de trupele ucrainene în contraofensiva din zona oraşului Harkov.
De asemenea, frontierele naturale create de râul Doneţ complică operaţiunile ambelor tabere. Acest râu şerpuit formează mlaştini şi câmpuri inundate, deci un coşmar pentru orice asalt militar. Ruşii au încercat fără succes şi cu preţul unor pierderi grele să amplaseze mai multe pontoane pentru a traversa râul în vederea încercuirii trupelor ucrainene. Imagini din satelit arată cel puţin trei astfel de pontoane distruse săptămâna aceasta de trupele ucrainene şi de asemenea tancuri şi alte vehicule militare ruse distruse acolo. O încercare de trecere a râului de către trupele ruse pare totuşi să fi reuşit, dar nu este clar câte trupe şi echipamente au putut fi deplasate astfel.
Având în vedere situaţia de pe teren, puţini se aşteaptă la vreun progres spectaculos a vreuneia dintre tabere în lunile următoare şi un război de uzură pare mai probabil în timp ce armele furnizate Ucrainei de SUA şi de alte state pot schimba raportul de forţe pe câmpul de luptă, scrie CNN.