Donald Trump, investigat de un procuror special imparțial. E procuror-șef al Tribunalului de la Haga

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 19.11.2022 - 09:26
Procurorul general al Statelor Unite, Merrick Garland, l-a numit procuror special în cazul fostului președinte Donald Trump pe Jack Smith. / Foto: Profimedia
Procurorul general al Statelor Unite, Merrick Garland, l-a numit procuror special în cazul fostului președinte Donald Trump pe Jack Smith. / Foto: Profimedia

Procurorul general al Statelor Unite, Merrick Garland, l-a numit procuror special în cazul fostului președinte Donald Trump pe Jack Smith, un procuror cu experienţă care în prezent este procuror-şef al tribunalului special de la Haga.

SHARE

Anterior, Jack Smith s-a ocupat de secţia de integritate publică a Departamentului de Justiţie şi a lucrat ca procuror federal şi ca procuror de stat în New York.

„De-a lungul carierei sale, Jack Smith şi-a construit o reputaţie de procuror imparţial şi hotărât, care conduce echipele cu energie şi se concentrează pentru a urmări faptele pe firul către care duc acestea”, a declarat vineri procurorul general al Statelor Unite, Merrick Garland, anunţând numirea lui Jack Smith ca procuror special, relatează News.ro.

În calitatea sa de procuror special, Jack Smith se va ocupa de investigaţia referitoare la păstrarea unor documente clasificate la reşedinta de la Mar-a-Lago, după ce Donald Trump nu a mai fost preşedinte, precum şi de ancheta privind încercările fostului şef al Casei Albe de a tulbura transferul paşnic de putere după alegerile prezidenţiale din 2020.

Jack Smith este „alegerea potrivită pentru a finaliza aceste chestiuni într-un mod imparţial şi urgent”, a subliniat Merrick Garland. 

Numirea numirea unui procuror independent în cazul anchetelor care îl privesc pe Donald Trump vine în contextul în care republicanul a decis să candideze pentru un nou mandat prezidenţial în 2024.

„Pe baza evoluţiilor recente, inclusiv a anunţului fostului preşedinte că este candidat la preşedinţie la următoarele alegeri şi a intenţiei declarate a preşedintelui în exerciţiu (Joe Biden - n.r.) de a candida şi el, am ajuns la concluzia că este în interesul public să numim un procuror special”, a explicat procurorul general Merrick Garland.

Donald Trump a încercat să prezinte investigaţiile ca fiind motivate politic şi le-a menţionat inclusiv marţi, când a făcut anunţul că va candida din nou.

Într-o declaraţie făcută imediat după numirea sa, Jack Smith s-a angajat să conducă investigaţiile „într-un mod independent şi în cele mai bune tradiţii ale Departamentului de Justiţie”.

„ Sub supervizarea mea, ritmul investigaţiilor nu se va întrerupe şi nici nu va încetini. Îmi voi exercita judecata independentă şi voi face ca investigaţiile să avanseze rapid şi temeinic până la indiferent ce rezultat, dictat de fapte şi de lege”, a declarat Smith.

Jake Smith şi-a început cariera ca procuror districtual asistent la Biroul procurorului districtual din New York County în 1994. El s-a alăturat apoi Districtului de Est din New York în 1999 ca procuror adjunct al SUA, unde s-a ocupat de încălcări ale drepturilor civile şi de anchete în cazurile unor poliţişti ucişi de bande, potrivit Departamentului de Justiţie.

Începând din 2008, a lucrat pentru Curtea Penală Internaţională şi a supervizat timp de doi ani anchetele privind crimele de război în cadrul Biroului Procurorului.

În 2010, a devenit şef al Secţiei de integritate publică din cadrul Departamentului de Justiţie, unde s-a ocupat de litigii în cazuri de corupţie publică.

A fost numit apoi în 2015 prim-adjunct al procurorului SUA pentru Middle District din Tennessee.

Smith a preluat funcţia de procuror general interimar al SUA după plecarea lui David Rivera, la începutul anului 2017. La sfârşitul aceluiaşi an a plecat din Departamentul de Justiţie şi a devenit vicepreşedinte pentru litigii la Hospital Corporation of America.

Apoi, în 2018, a devenit procuror-şef al tribunalului special de la Haga, unde a investigat crimele de război din Kosovo.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te