DISPUTĂ UE amână acreditarea ambasadorului britanic la Bruxelles

DE Elena Andrei | 28.01.2021 - 22:26
sursă Legal Cheek

Uniunea Europeană a amânat procedura de acreditare a noului ambasador britanic la Bruxelles, ca reacţie la refuzul Marii Britanii de a acorda statut diplomatic deplin ambasadorului european la Londra.

SHARE

Pe fondul amplificării tensiunilor, Guvernul Johnson vrea acum soluţionarea disputei, potrivit Mediafax.

Noul ambasador britanic, Lindsay Croisdale-Appleby, trebuie să prezinte scrisorile de acreditare preşedintelui Consiliului European, Charles Michel. Oficiali UE au declarat, potrivit cotidianului Financial Times, că întâlnirea dintre Lindsay Croisdale-Appleby şi Frédéric Bernard, şeful de cabinet al preşedintelui Consiliului European, a fost amânată din cauza disputei privind recunoaşterea de către Marea Britanie a statutului diplomatic deplin al ambasadorului UE la Londra.

„Dat fiind că ambasadorul UE primeşte un tratament diferit din partea omologilor britanici, avem nevoie de clarificări din partea Londrei înainte de a fixa întâlniri cu oficialii de aici", a declarat un oficial de la Bruxelles.

Oficialii britanici au avertizat, în public, că amplificarea disputei diplomatice „nu va conduce la o soluţie mai bună", dar, în culise, ambele părţi încearcă să rezolve disputa.

Marea Britanie refuză să îi acorde statut diplomatic deplin ambasadorului UE la Londra, Joao Vale de Almeida, argumentând că acest lucru ar însemna echivalarea rolului reprezentantului unei organizaţii internaţionale cu cel al ambasadorilor naţiunilor.

"Avem 143 de reprezentanţe UE în întreaga lume şi toate au statut diplomatic conform Convenţiei de la Viena, care permite reciprocitatea. Aceasta este norma. Marea Britanie rămâne singura ţară din lume care nu acceptă recunoaşterea statutului diplomatic la care are dreptul reprezentanţa UE. Sperăm să rezolvăm acest diferend în mod satisfăcător pentru ambele părţi", a subliniat Josep Borrell, înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe.

„Ar fi înţelept ca Marea Britanie să găsească o soluţie inteligentă", a subliniat Michel Barnier, negociatorul UE pe tema Brexit.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te