Cum va fi sancţionat dur Viktor Orban, de liderii UE. Miliarde $, decontul pentru prietenia cu Putin

DE Florin Budescu | Actualizat: 03.06.2024 - 10:09
Cum va fi sancţionar dur Viktor Orban, de liderii UE, pentru atitudinea sa prorusă - Foto: Facebook/Christopher Lee Gordy Gant
Cum va fi sancţionar dur Viktor Orban, de liderii UE, pentru atitudinea sa prorusă - Foto: Facebook/Christopher Lee Gordy Gant
Cum va fi sancţionar dur Viktor Orban, de liderii UE, pentru atitudinea sa prorusă - Foto: Facebook/Orban Viktor
Cum va fi sancţionar dur Viktor Orban, de liderii UE, pentru atitudinea sa prorusă - Foto: Facebook/Orban Viktor

Cum va fi sancţionat dur Viktor Orban, de liderii UE, pentru atitudinea sa prorusă. Sătui de obstrucționismul constant al premierului ungar Viktor Orbán, asupra Ucrainei, colegii săi lideri din UE plănuiesc să-l pedepsească.

SHARE

Cum va fi sancţionat dur Viktor Orban, de liderii UE, pentru atitudinea sa prorusă. Sătui de obstrucționismul constant al premierului ungar Viktor Orbán, asupra Ucrainei, colegii săi lideri din UE plănuiesc să-l pedepsească oferind țării sale un portofoliu slab.

În viitoarea Comisie Europeană, Ungaria nu va mai avea expunerea de acum, au declarat trei diplomați familiarizați cu discuțiile.

Cum va fi sancţionat dur Viktor Orban, de liderii UE, pentru atitudinea sa prorusă

Ungaria dorește să păstreze portofoliul pe extinderea UE, care are o influență semnificativă, din cauza discuțiilor UE privind aderarea Ucrainei la bloc.

Dar guvernele naționale nu au apetitul ca actualul comisar al Budapestei, Olivér Várhelyi (sau orice alt maghiar), să continue într-un rol atât de important, au spus cei trei diplomați.

Orbán este în mod constant cel mai apropiat aliat al președintelui rus Vladimir Putin în UE, iar liderii europeni sunt din ce în ce mai exasperați de boicotul său privind sancțiunile administrate Moscovei și de opoziția sa de a livra fonduri Kievului.

Citeşte şi: Ce este „suveranismul” în care George Simion și AUR vor să ne „îngroape”? Viktor Orban îl sprijină

Aproape că nu se pune măcar problema ca Ungariei să i se permită să păstreze controlul asupra vreunui mandat puternic, a spus un reprezentant, căruia, ca și celorlalți, li s-a acordat anonimatul, pentru a vorbi despre discuțiile sensibile dintre țările UE.

Comisia Europeană a spus că guvernele naţionale și următorul președinte ales al Comisiei trebuie să aleagă următorii comisari și că nu le va anticipa deciziile.

Orbán a făcut încercări repetate de a bloca ajutorul acordat Ucrainei și a pus în pericol discuțiile de aderare din ultimele luni. În iulie, maghiarii vor prelua și președinția rotativă de șase luni a Consiliului Uniunii Europene, ceea ce le va da competența de a stabili ordinea de zi.

Citeşte şi: 45.000.000 € a plătit guvernul lui Viktor Orban, ca să cumpere Euronews, punând condiții editoriale

Cu toate acestea, națiunea central-europeană își păstrează speranța că Várhelyi va rămâne în postul său, pe care îl deține din anul 2019, după ce a fost promovat de Orbán și a preluat conducerea eforturilor blocului de a aduce noi membri în UE.

Dar Várhelyi a fost acuzat că subminează politica față de statele candidate la UE, creând confuzie, într-o recentă confruntare cu Georgia, cu privire la legea larg-condamnată a agenților străini, a țării din Caucazul de Sud.

Foto: Facebook/Orban Viktor

Aceasta este văzută pe scară largă ca o modalitate prin care partidul de guvernământ de la Tbilisi doreşte să reprime mass-media de opoziție, activiștii și ONG-urile.

Citeşte şi: Când poartă demnitarii români vestă antiglonț? Viktor Orban o poartă des. Robert Fico nu avea

Budapesta a încercat anterior să introducă propria sa versiune a regulilor UE, în stil rusesc, întâmpinând opoziția din partea Bruxelles-ului și a instituțiilor juridice europene.

„După dezastrul cu Várhelyi și felul în care Orbán o preia pe [președintele Comisiei, Ursula] von der Leyen, nu există nici o posibilitate ca UE să predea ceva important [cuiva] apropiat Rusiei”, a spus același reprezentant UE, sub protecţia anonimatului.

Nici biroul lui Várhelyi, nici Ministerul de Externe maghiar nu au răspuns solicitărilor de comentarii. Un al patrulea diplomat și-a exprimat anterior îngrijorarea cu privire la rolul lui Várhelyi în discuțiile de aderare, dat fiind că Ungaria s-a opus în mod deschis aderării Ucrainei.

Oferta de pace, izul de război

„Asta primim dacă punem vulpea în fruntea coteţului cu găini”, a spus trimisul, conform Politico.

Numirea lui Várhelyi, în urmă cu cinci ani, a fost văzută pe scară largă ca o ofertă de pace, pentru a menține guvernul de dreapta al Ungariei de partea Bruxelles, în mod similar modului în care Regatul Unit, din ce în ce mai eurosceptic, a primit un rol economic de vârf, înainte de Brexit, în anul 2014.

Atunci, liderul conservator David Cameron promisese un referendum, în anul 2013, despre care ştim cum s-a terminat: cu Brexitul. La începutul acestei săptămâni, ministrul lituanian de Externe Gabrielius Landsbergis a cerut Ungariei să susțină un pachet militar de mai multe milioane de euro pentru Kiev.

Cu câteva zile înainte, Landsbergis a declarat că Budapesta se află în spatele incapacității Europei de a prezenta poziții coerente cu privire la războiul din Gaza și invazia Rusiei. „Aproape toate discuțiile noastre și soluțiile și deciziile necesare ale UE sunt blocate doar de o singură țară”, a spus el.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te