Şedinţa de joi a Consiliului de Securitate al ONU, în care a fost luat în discuţie regimul nord-coreean, a fost „o insultă şi o încălcare" a spiritului Cartei ONU, a declarat un purtător de cuvânt al Asociaţiei Coreene pentru Studiile Drepturilor Omului, citat de KCNA sub rezerva anonimatului, anunță agențiile AFP și Agerpres.
Phenianul „denunţă şi respinge cu fermitate Consiliul de Securitate al ONU pentru că a negociat astfel situaţia drepturilor omului într-o anumită ţară", a adăugat acest purtător de cuvânt.
Phenianul critică ONU şi îi numeşte pe transfugii nord-coreeni „scursuri"
„Poporul din RPDC (Republica Populară Democrată Coreea) îşi cunoaşte bine situaţia în materie de drepturile omului şi îşi face singur o evaluare corectă", a spus el.
Transfugii nord-coreeni sunt „scursuri, care au fugit după ce şi-au abandonat patria, părinţii, soţiile şi copiii, doar pentru a-şi salva viaţa împuţită", a mai declarat acest oficial, sub condiţia anonimatului.
Citește și: Coreea de Nord, aliatul Rusiei se pregătește de război. Kim Jong-Un a cerut arme suplimentare
Reuniunea în cauză, desfăşurată la solicitarea Statelor Unite, care prezidează Consiliul de Securitate în august, a denunţat încălcările drepturilor omului de către regimul nord-coreean asupra populaţiei sale pentru a-şi duce la îndeplinire programele de înarmare.
Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Volker Turk, a detaliat, prin legătură video, "folosirea pe scară largă a muncii forţate" pentru a sprijini "aparatul militar al statului şi capacitatea acestuia de a fabrica arme".
Ilhyeok Kim, un tânăr „reprezentant al societăţii civile" care a fugit din Coreea de Nord şi a cărui familie s-a refugiat în Coreea de Sud, a depus mărturie în faţa Consiliului la New York despre „izolarea" populaţiei nord-coreene şi „pedepsele" care îi sunt aplicate.
Citește și: Rusia caută să cumpere muniție de artilerie din Coreea de Nord pentru a ataca Ucraina
El afirmă că a fost nevoit să muncească la câmp de la o vârstă fragedă, fără plată, pentru recolte destinate în întregime armatei.
„Guvernul ne transformă sângele şi sudoarea într-o viaţă de lux pentru lideri şi în rachete care ne aruncă în aer la propriu munca grea", a spus el, în engleză. "Banii cheltuiţi pe o singură rachetă ne-ar putea hrăni timp de trei luni", a adăugat Ilhyeok Kim.
Sesiunea publică, ce a durat două ore, dedicată exclusiv încălcărilor drepturilor omului în Coreea de Nord, a fost prima din Consiliul de Securitate pe acest subiect din 2017.
Niciun delegat de la Phenian nu a fost prezent la reuniune.