duminică 05 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

China și Taiwan, tensiuni la cote maxime. O navă de război australiană a ajuns în Strâmtoarea Taiwan

Data publicării: 24.11.2023 • 07:51 Data actualizării: 24.11.2023 • 08:19
China și Taiwan, tensiuni la cote maxime. O navă de război australiană a ajuns în Strâmtoarea Taiwan - Foto: Profimedia images - Caracter ilustrativ
China și Taiwan, tensiuni la cote maxime. O navă de război australiană a ajuns în Strâmtoarea Taiwan - Foto: Profimedia images - Caracter ilustrativ

China și Taiwan, tensiuni la cote maxime. O navă de război australiană a ajuns în Strâmtoarea Taiwan, traversând calea navigabilă care separă insula autonomă de China continentală vecină, a informat vineri Ministerul taiwanez al Apărării.

Tensiunile au ajuns la cote maxime între China și Taiwan după ce nava militară australiană a intrat în strâmtoare joi şi s-a îndreptat spre sud.

"În timpul traversării strâmtorii, armata taiwaneză a supravegheat situaţia din spaţiul maritim şi aerian, iar situaţia a fost normală", a precizat el, potrivit AFP.

China și Taiwan, tensiuni la cote maxime. O navă de război australiană a ajuns în Strâmtoarea Taiwan

Această strâmtoare, cu o lăţime de 180 de kilometri, este un loc de trecere esenţial pentru transportul maritim internaţional, dar reprezintă o problemă geopolitică pentru Beijing, care revendică insula democratică autonomă ca parte a teritoriului său.

Armata taiwaneză raportează trecerea aproape zilnică a unor nave prin apele sale, precum şi incursiuni ale avioanelor de război chineze în zona sa de apărare aeriană.

Statele Unite îşi trimit navele de război în Strâmtoarea Taiwan pentru traversări "de rutină". Nave de război britanice, canadiene, franceze şi australiene au făcut toate traversări în ultimii ani, stârnind furia Beijingului.

Citește și: China ar urma să atace Taiwan după „exemplul” Hamas. Cine a făcut aceste declarații belicoase

Trecerea de joi prin strâmtoare intervine după vizita la Beijing a premierului australian, Anthony Albanese, la începutul lui noiembrie, scrie Agerpres.

Preşedintele chinez, Xi Jinping, a susţinut că China şi Australia ar putea deveni "parteneri de încredere", după ani de tensiuni între cele două ţări. La rândul său, Anthony Albanese a salutat progresul "incontestabil foarte pozitiv" în relaţiile bilaterale.

Citește și: VIDEO Taiwanul prezintă primul său submarin de război, ca răspuns la amenințările Chinei

Dar săptămâna trecută, ministrul australian al apărării a făcut cunoscut că mai mulţi scafandri au fost răniţi "probabil" de impulsurile emise de sonarul unei nave de război chineze în largul coastelor Japoniei.

Anthony Albanese a declarat că nava de război chineză a manifestat un comportament "periculos (...) şi neprofesionist" pe mare, ceea ce Beijingul a considerat drept "acuzaţii imprudente şi iresponsabile împotriva Chinei".

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră