joi 23 octombrie
EUR 5.0831 USD 4.3835
Abonează-te
Newsweek România

China cere Uniunii Europene să îşi clarifice poziţia faţă de Beijing

Data publicării: 15.07.2023 • 11:31 Data actualizării: 15.07.2023 • 11:31
Directorul Biroului Comisiei Centrale pentru Afaceri Externe, Wang Yi, se întâlnește cu Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene (UE) pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Josep Borrell, la Jakarta - Foto: Profimedia Images
Directorul Biroului Comisiei Centrale pentru Afaceri Externe, Wang Yi, se întâlnește cu Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene (UE) pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Josep Borrell, la Jakarta - Foto: Profimedia Images

Wang Yi, cel mai înalt reprezentant diplomatic al Chinei, a cerut vineri Uniunii Europene să îşi precizeze poziţia în relaţiile cu Beijingul.

Conform unui comunicat preluat de agețiile AFP și Agerpres, Wang i-a spus şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell, cu care s-a întâlnit la reuniunea de la Jakarta a miniştrilor de externe din ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est), că „UE trebuie (...) să îşi clarifice poziţia în parteneriatul strategic între cele două părţi şi să încurajeze progresul relaţiilor dintre China şi UE. Nu trebuie să ezite şi cu atât mai puţin să încurajeze declaraţiile şi acţiunile pentru un regres".

La reuniunea ASEAN de la Jakarta, China a cerut UE să îşi clarifice poziţia faţă de Beijing

Diplomatul chinez a susţinut că „nu există un conflict privind interesele fundamentale între China şi UE".

Citește și: Poate Japonia profita de tensiunile dintre China și Vest?

Afirmaţiile sale vin după ce Germania şi-a prezentat joi noua strategie de creştere a independenţei economice faţă de China, prin care Berlinul urmăreşte să „atenueze riscurile", însă fără a rupe legăturile cu Beijingul.

Criza provocată în 2020 de pandemia de coronavirus a evidenţiat fragilitatea lanţurilor de aprovizionare europene, care au fost afectate de închiderea frontierelor, iar războiul din Ucraina a dovedit riscurile dependenţei de gazele ruseşti.

Citește și: Șeful Pentagonului atenționează China: Dialogul este esențial pentru evitarea conflictelor

În acest context - arată AFP - unele state membre ale UE se tem de un conflict comercial cu China, în timp ce altele insistă asupra necesităţii de a se proteja mai bine. Comisia Europeană a anunţat la sfârşitul lui iunie o strategie de reacţie mai fermă la riscurile economice.

Unul din motivele de dezacord între Beijing şi Bruxelles este refuzul Chinei de a condamna Rusia pentru invadarea Ucrainei.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră