China a testat o rachetă hipersonică, a confirmat Șeful de Stat Major al Armatei SUA

DE Edi Neagu | 28.10.2021 - 08:11
Testul cu rachetă a avut loc în luna august. FOTO: Facebook

Comandantul american a comparat testul efectuat de Beijing cu lansarea satelitului Sputnik de către URSS în 1957.

SHARE

Cel mai înalt oficial militar american, generalul Mark Milley, a confirmat public miercuri testarea unei rachete hipersonice de către Beijing în luna august, despre care Financial Times a informat pe 16 octombrie, şi a recunoscut că Statele Unite au fost luate prin surprindere, transmite AFP.

"Ceea ce am văzut a fost (...) un test foarte semnificativ al unui sistem de arme hipersonice", a declarat şeful Statului Major Interarme al SUA într-un interviu acordat Bloomberg TV."Îi acordăm toată atenţia".

El a comparat acest test cu lansarea în octombrie 1957 de către URSS a primului satelit artificial, Sputnik, care a surprins SUA şi a lansat cursa pentru cucerirea spaţiului."Nu ştiu dacă este exact ca în cazul Sputnik-ului, dar cred că este foarte aproape".

Generalul Milley este primul oficial american care confirmă public informaţiile publicate de Financial Times, care a scris despre lansarea de către China a unei rachete cu capacitate nucleară hipersonică în luna august, care a înconjurat Pământul după care a coborât spre ţinta sa.

Citește și: Ministrul UDMR Cseke Atilla face Aqua Park de 22 de milioane euro în fieful electoral, Salonta

Cotidianul britanic a adăugat că racheta şi-a ratat ţinta cu peste 30 de km.

Beijingul a negat această informaţie, pretinzând că a efectuat un "test de rutină al unui vehicul spaţial, menit să testeze tehnologia unui vehicul spaţial reutilizabil".

Întrebat în legătură cu declaraţiile şefului Statului Major Interarme despre testarea realizată de China, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, s-a abţinut să comenteze."Nu cred că este util să caracterizez acest lucru şi să punem o etichetă acestor capacităţi militare avansate". Ele sunt "cuplate la o politică externă şi de apărare care foloseşte intimidarea şi constrângerea ţărilor vecine pentru a apăra interesele Chinei", a adăugat el.

China a prezentat deja în 2019 o rachetă hipersonică, DF-17. Această armă cu rază de acţiune intermediară (aproximativ 2.000 km), sub forma unui planor, poate fi dotată cu ogive nucleare.

Citește și: Fiul „Șefului morților”, cel mai scump botez din România. Doar florile au costat peste 50.000 euro

Racheta menţionată de Financial Times, este însă diferită. Ea ar putea ajunge în spaţiu, plasată pe orbită şi apoi să traverseze din nou atmosfera după care să îşi şi atingă ţinta. Raza sa de acţiune ar fi astfel mult mai mare.

SUA nu au încă rachete hipersonice în arsenalul lor, dar lucrează la obţinerea lor. Darpa, aripa ştiinţific a armatei americane, a anunţat recent că a testat cu succes racheta hipersonică HAWC (Hypersonic Air-Breathing Weapon Concept) cu propulsie aerobă, care foloseşte oxigenul prezent în atmosferă pentru combustie.

Pentagonul dezvoltă şi un planor hipersonic numit ARRW. Un prim test al acestuia, care a avut loc în luna aprilie, a eşuat, relatează Agerpres.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te