România strânge legăturile cu Emiratele Arabe Unite. A fost semnat un acord de cooperare militară

DE Bianca Iosef | Actualizat: 22.06.2022 - 18:32
Acord militar semnat de România cu Emiratele Arabe Unite/ sursa foto: pexels
Acord militar semnat de România cu Emiratele Arabe Unite/ sursa foto: pexels

România şi Emiratele Arabe Unite au semnat un acord în domeniul militar, document care va asigura cadrul juridic al cooperării între cele două părţi în domenii de interes reciproc.

SHARE

„Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale, Simona Cojocaru, a participat miercuri, 22 iunie, la Abu Dhabi, la cea de-a doua sesiune a Comisiei de cooperare între Guvernul României şi Guvernul Emiratelor Arabe Unite. Cu prilejul vizitei, oficialul român a avut o întrevedere bilaterală cu omologul din Emiratele Arabe Unite, subsecretarul de stat al Ministerului Apărării, Mattar Salem Ali Al Dhaheri”, a transmis, miercuri, Ministerul Apărării, într-un comunicat de presă.  

Citește și: Iohannis: Sunt convins că SRI va continua să ofere suportul informativ al deciziei strategice

Sursa citată precizează că discuţiile au vizat cooperarea celor două ţări în formate multilaterale şi, în context, a fost exprimat interesul comun pentru dezvoltarea bilaterală a potenţialelor domenii de cooperare, respectiv instruire în comun, învăţământ militar, logistică şi medicină militară, conform News.ro

„În acest sens, în marja lucrărilor Comisiei, cei doi oficiali au semnat Acordul între Guvernul României şi Guvernul Emiratelor Arabe Unite privind cooperarea în domeniul militar, document care va asigura cadrul juridic al cooperării între cele două părţi în domenii de interes reciproc. Semnarea acordului bilateral confirmă trendul ascendent al relaţiei bilaterale, reflectat de deschiderea ambelor state în direcţia impulsionării cooperării”, a mai transmis MAPN.  

Diversificarea resurselor de aprovizionare cu petrol şi gaze ale României

De asemenea, Premierul Nicolae Ciucă a avut o întrevedere cu şeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan, preşedintele Emiratelor Arabe Unite (EAU), cu care a discutat despre diversificarea resurselor de aprovizionare cu petrol şi gaze, în contextul situaţiei tensionate din regiunea Mării Negre, potrivit Agerpres.

Citește și: Deputaţii israelieni dau undă verde preliminară dizolvării Knessetului şi organizării anticipatelor

Discuţiile au vizat dezvoltarea şi consolidarea dialogului bilateral la nivel politic, economic şi sectorial între cele două state. În cadrul întrevederii, au fost abordate teme importante şi prioritare pentru Emiratele Arabe Unite şi pentru România, precum şi subiecte de interes regional şi internaţional, precizează sursa citată.

Principalele teme au vizat proiecte în domeniul energiei, infrastructurii portuare, agriculturii şi IT.

Din delegaţia oficială care l-a însoţit pe premierul Nicolae Ciucă în Emiratele Arabe Unite au făcut parte Sorin Grindeanu, viceprim-ministru, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Virgil Popescu, ministrul Energiei, Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, reprezentanţii Cancelariei Prim-ministrului, Paula Cristea, director, Cabinetul prim-ministrului, Iulian Chifu, consilier de stat, şi Dan Carbunaru, secretar de stat, purtător de cuvânt al Guvernului. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te