Mircea Abrudean, preşedintele Senatului, spune că, la 77 de ani de la înființarea NATO, unitatea Alianței Nord-Atlantice este esențială.
Mircea Abrudean, preşedintele Senatului, spune că, la 77 de ani de la înființarea NATO, unitatea Alianței Nord-Atlantice este esențială.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pare să-şi exprime, într-un mesaj televizat de Crăciun, difuzat în Ajunul Crăciunului, dorinţa ca alter egoul său rus Vladimir Putin ”să piară”, relatează AFP.
Sute de rezerviști din judeţul Botoșani au fost chemați la unitatea militară din municipiul reședință de județ, miercuri. Din primele informații, aproximativ 400 de persoane au fost chemate pentru actualizarea datelor.
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj în care a subliniat importanța păstrării valorilor și tradițiilor românești, dar și angajamentul față de unitate și solidaritate.
SUA instalează o unitate a Forțelor Spațiale în Japonia împotriva Chinei. Comandantul operațiunilor spațiale, generalul B. Chance Saltzman, a anunțat înființarea unui post de comandă al forțelor spațiale în Japonia.
Moarte misterioasă la o bază militară din Capitală. Un tânăr ofiţer şi-ar fi pus capăt zilelor la doar 23 de ani. S-ar fi împuşcat direct în inimă cu arma din dotare. Colegii şi superiorii sunt şocaţi: spun că nu avea abateri şi nu s-a plâns că ar avea probleme.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, liderul PSD, a fost huiduit în timpul discursului din Piaţa Unirii de persoane ce luau parte la celebrarea Unirii Principatelor. "Eu chiar vă iubesc", a spus Marcel Ciolacu, când au început fluierăturile.
El subliniază că România va continua să acţioneze cu responsabilitate, hotărâre şi bună credinţă în direcţia consolidării securităţii interne a Uniunii Europene, aşa cum a făcut-o şi până în prezent.