Este dezastru pe Bursa de la Bucureşti. Toşi indicii bursieri sunt pe roşu, ca şi cei ai companiilor listate. Acţiunile BRD sunt la -3%, Petrom -2,5%, Transgaz - 5%. Trump, vinovat pentru cădere.
Este dezastru pe Bursa de la Bucureşti. Toşi indicii bursieri sunt pe roşu, ca şi cei ai companiilor listate. Acţiunile BRD sunt la -3%, Petrom -2,5%, Transgaz - 5%. Trump, vinovat pentru cădere.
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, cel care a citit moțiunea de cenzură a AUR, SOS și POT împotriva cabinetului condus de Marcel Ciolacu a fost nominalizat chiar de PSD în consiliul de administrație al companiei de stat Transgaz SA dar a fost respins de acționarii acestei companii.
Societatea Transgaz, ce gestionează conductele de gaz din România, arată spre vinovatul de moartea a 4 persoane, pe Autostrada Moldovei, la Călimăneşti, Vrancea. Transgaz spune că vinovat e contructorul, care nu a respectat prevederile avizului de amplasament.
Transgaz își manifestă întreaga disponibilitate ca echipele sale tehnice de intervenție să ajute la remedierea avariilor produse infrastructurii de transport gaze naturale, fiind pregătite să se deplaseze în acest scop în Turcia.
România a atins, sâmbătă, un grad de umplere a depozitelor de gaze de 80% din capacitatea totală, potrivit datelor Transgaz.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, la deschiderea de către Transgaz a magistralei de gaz natural Pojorâta-Vatra Dornei, că este foarte important să integrăm proiectele care au început la nivelul Ministerului Energiei, în ceea ce priveşte exploatările de gaze.
Transgaz va începe în această toamnă construcţia conductei Tuzla - Podişor, care va fi gata în aproximativ doi ani şi va prelua gazele din Marea Neagră, a anunţat, miercuri, directorul general al companiei de transport de gaze, Ion Sterian.
Președintele Fondului Român de Contragarantare, Bogdan Glăvan, membru al PNL, l-a criticat din nou pe premierul Cîțu, de data aceasta pentru decizia de a repartiza 90% din profit sub formă de dividende, din care cea mai mare parte vor ajunge la buget.