Vaccinarea a ajuns mult sub cota de avarie deși proporția celor aflați la terapie intensivă este covârșitor în favoarea celor care nu s-au vaccinat.
Vaccinarea a ajuns mult sub cota de avarie deși proporția celor aflați la terapie intensivă este covârșitor în favoarea celor care nu s-au vaccinat.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.854 de cazuri noi de persoane infectate cu COVID, cu 2.767 mai multe decât în ziua anterioară. 595 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați.
Al doilea an al pandemiei de COVID-19 ne găsește epuizați, mai nervoși și stresați. Unii dintre cei care au trecut prin boală se luptă cu insomnii, tulburări de memorie, anxietate, stigma de a fi avut coronavirusul. Unii medici au ajuns, la rândul lor, în terapie.
Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunţat că la nivel naţional, sâmbătă, sunt disponibile 168 de paturi la terapie intensivă pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, în afara celor rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu infecţ
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat sâmbătă 14.019 noi cazuri de infectare cu coronavirus, din care 2.543 sunt în Bucureşti.
O vară pierdută în lupta împotriva COVID pe care o vom deconta tragic în iarna ce vine.
Medicii din India avertizează că utilizarea de bălegar și urină de vacă pentru a scăpa de COVID nu are niciun suport științific și poate răspândi alte boli de la animale la oameni.
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat că discuţiile despre includerea Spitalului Foişor în circuitul COVID-19 sunt de un an, precizând că s-a întârziat nepermis de mult cu transferul pacienţilor şi s-a încercat folosirea situaţiei pentru câştigarea de capital politic.