„E foarte important să avem un candidat competent care se va lupta cu mafia urbană și cu extremismult”, declară liderii REPER
„E foarte important să avem un candidat competent care se va lupta cu mafia urbană și cu extremismult”, declară liderii REPER
Georgescu, Simion și Potra, vizați de o plângere penală depusă de REPER pentru instigare la violență. Conducerea partidului REPER a înaintat, luni, o plângere penală pentru fapte de instigare publică și ultraj, în contextul incidentelor petrecute la sediul BEC.
Ce a discutat Nicușor Dan cu Ciucă? Ce spune despre Alianța Dreapta Unită și Reper? Edilul crede că REPER ar fi trebuit inclus în Alianţa Dreapta Unită şi că în acest fel ar fi existat şanse mai mari pentru alianță.
Curtea Constituţională a respins sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură Ordonanţa de Urgenţă privind organizarea alegerilor din 9 iunie, care prevede comasarea alegerilor europarlamentare şi locale.
Un fost premier al României afirmă că este tentat să candideze pentru scaunul de președinte de la Cotroceni. Înainte, însă, va figura și pe listele pentru alegerile europarlamentare din 2024.
Eurodeputatul Dacian Cioloş a declarat că îşi doreşte în continuare un viitor politic în România şi va decide la momentul oportun, împreună cu colegii din REPER, dacă va candida la alegerile prezidenţiale sau la viitoarele alegeri pentru Parlamentul European.
Un număr de 10 deputaţi care au părăsit grupul USR au informat, joi, Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, în privinţa constituirii grupului parlamentar REPER, documentul fiind trimis la Comisia juridică pentru un punct de vedere.
Deputatul Cătălin Teniță și-a dat demisia marți din USR și se va alătura partidului lui Dacian Cioloș, REPER.