Rusia cere garanții maximale pentru a face pace cu Ucraina. Rusia insistă asupra unor garanții ferme în orice acord de pace privind Ucraina, cerând ca țările NATO să excludă Kievul de la aderare și să garanteze statutul neutru al Ucrainei.
Rusia cere garanții maximale pentru a face pace cu Ucraina. Rusia insistă asupra unor garanții ferme în orice acord de pace privind Ucraina, cerând ca țările NATO să excludă Kievul de la aderare și să garanteze statutul neutru al Ucrainei.
Marco Rubio și Lavrov negociază pacea din Ucraina. Secretarul de stat american Marco Rubio și ministrul rus de externe Serghei Lavrov au discutat sâmbătă, într-o convorbire telefonică, despre „următoarele etape” în negocierile pentru încetarea războiului din Ucraina.
ONU acuză Rusia de crime împotriva umanității în Ucraina. Raport cu detalii tulburătoare. Anchetatorii ONU descriu aceste acte ca parte a „unui atac sistematic și generalizat împotriva populației civile”, subliniind amploarea abuzurilor comise în teritoriile ocupate.
Președintele american Donald Trump susține că există „șanse foarte bune” ca războiul dintre Rusia și Ucraina să se încheie după ce Washingtonul a avut discuții „productive” cu președintele rus Vladimir Putin.
Putin pune condiții pentru pace! Ce trebuie să se întâmple înainte de un armistițiu în Ucraina
Ungaria a amenințat că va bloca reînnoirea sancțiunilor impuse de UE asupra a aproximativ 2.000 de ruși, dacă oligarhul Mihail Fridman nu este eliminat de pe listă.
Rusia dă semne că refuză pacea în Ucraina. Un influent deputat rus a declarat, miercuri, că orice acord de pace în războiul din Ucraina va fi stabilit în condițiile Moscovei, nu ale Washingtonului.
Trump îl va invita din nou pe Volodimir Zelenski la Casa Albă după negocierile din Arabia Saudită. Anunțul marchează o nouă etapă în relațiile diplomatice dintre Washington și Kiev.