Rața de mosc australiană poate imita sunete, inclusiv vorbirea umană, potrivit unui nou studiu citat de The Guardian. O astfel de pasăre a fost înregistrată în timp ce înjura „prostu' naibii” sau imitând sunetul unei uși care se închide.
Rața de mosc australiană poate imita sunete, inclusiv vorbirea umană, potrivit unui nou studiu citat de The Guardian. O astfel de pasăre a fost înregistrată în timp ce înjura „prostu' naibii” sau imitând sunetul unei uși care se închide.
Proiecțiile arată că școala față în față nu va dura mai mult de o lună, maxim două înainte de a trece în online.
Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a declarat vineri, după şedinţa de lucru de la Guvern pe tema măsurilor în perspectiva începerii anului şcolarîn contextul pandemiei, că şcolile vor fi ţinute deschise pâna la rata de infectare de 6 la mie.
”Şcolile trebuie să se deschidă primele şi să se închidă ultiumele. Am agreat că vom ţine şcolile deschise până la pragul de 6 la mie”, a declarat Cîmpeanu.
Astăzi este prima zi în care pot fi cerute formularele de înscrie pentru examenele de anul acesta. O statistică oficială arată că fetele sunt mai bine pregătite pentru examenul de la terminarea liceului.
Capitala intră în scenariul verde. Potrivit ultimelor declarații ale ministrului Educației Sorin Cîmpeanu elevii ar urma să meargă la școală de a doua zi după ce incidența infectărilor scade sub 1 la mie.
Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunțat că, potrivit datelor centralizate duminică, indicele de infectare la nivelul municipiului Bucureşti este de 3,68 de cazuri la o mie de locuitori. Stoica a adăugat că este „foarte posibil” ca indicele să scadă sub 3,5 la mie chiar luni.
Șeful campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță a făcut câteva precizări după ce actorul Alexandru Arșinel s-a îmbolnăvit cu COVID-19 la doar câteva luni după ce s-a vaccinat