Contractul de 273 milioane de euro scos la bătaie de IGSU pentru achiziția a 12 elicoptere a fost câștigat de compania poloneză PLZ Mielec, controlată de americanii de la Lockeed Martin.
Contractul de 273 milioane de euro scos la bătaie de IGSU pentru achiziția a 12 elicoptere a fost câștigat de compania poloneză PLZ Mielec, controlată de americanii de la Lockeed Martin.
Panoul electric al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara a fost schimbat după 60 de ani, cu bani provenind din donații. Managerul spitalului ceruse pompierilor, acum o săptămână, să păzească instituția, de teamă să nu ia foc.
Liderul social-democrat susține că efectele pe termen lung ale acestei decizii vor fi dramatice.
România va activa, marți, Mecanismul de Protecție Civilă al UE, în contextul crizei COVID, și va cere cantități suplimentare dintr-un medicament pentru pacienții COVID critici. Deși spitalele sunt depășite, soluția autorităților a fost suspendarea operațiilor neurgente.
Programul de guvernare prevedea mai multe măsuri în ceea ce privește asigurările de sănătate, inclusiv o dezbatere privind spargerea monopolului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Niciuna dintre măsurile anunțate n-a fost nici măcar demarată, în ciuda promisiunilor.
Evoluția spectaculoasă a lui Raed Arafat în guvernările post-PSD arată cum s-au predat și PNL, și USRPLUS, în fața intereselor care blochează reformarea sistemului medical de stat. O capitulare care se contabilizează în oameni morți cu zile în spitalele de stat.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat, vineri seară, că cei cinci răniţi în explozia şi incendiul de la centrul de reciclare din Popeşti-Leordeni sunt în stare gravă vor fi transferați în străinătate.
Şeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a explicat de ce avertizările RO-Alert de vreme severă ajung la populație, uneori, chiar în timpul producerii intemperiilor, ceea ce nu folosește la nimic.