O ambulanţă cu pacient care se deplasa cu semnalele de avertizare pornite a fost lovită în trafic de un autoturism în municipiul Arad, luni după-amiază, iar asistenta din autospecială a fost rănită, în timp ce pacientul nu a păţit nimic.
O ambulanţă cu pacient care se deplasa cu semnalele de avertizare pornite a fost lovită în trafic de un autoturism în municipiul Arad, luni după-amiază, iar asistenta din autospecială a fost rănită, în timp ce pacientul nu a păţit nimic.
Un conducător auto în vârstă de 74 de ani a decedat în urma unui accident pe care l-a provocat în Timişoara, iar poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.
Accident teribil într-o intersecție din Timișoara. Un tânăr de 24 de ani a trecut cu trotineta electrică pe roșu și a fost spulberat de o mașină, fiind aruncat zeci de metri prin aer. Trotinetistul se află în stare gravă la spital.
Un grav accident de circulație a avut loc în localitatea Alexeni, județul Ialomița. Șoferul unui BMW nu a acordat prioritate unui tren de persoane, mașina fiind lovită în plin de locomotivă și târâtă zeci de metri pe șine.
Singura cale către prosperitate şi dezvoltare pentru Republica Moldova este continuarea parcursului european şi implementarea completă a reformelor, a declarat Bogdan Aurescu, la Chișinău.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, luni, că depolitizarea funcţiilor de conducere în şcoli rămâne o prioritate.
Ministerul Sănătății a anunțat cine va avea prioritate atunci când va începe distribuirea primelor doze de vaccin anti-COVID. Vaccinarea celor mai vulnerabile categorii va debuta la finalul lunii decembrie a.c., începutul lunii ianuarie 2021, potrivit unui document.
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a analizat şi aprobat o serie de documente pentru aplicarea Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării pentru perioada 2020 - 2024, printre care Planul de implementare a acesteia, Analiza strategică a Apărării, Carta Albă a Apărării.