Există o serie de monezi românești care se vând foarte bine pe Internet. Ele au și 100 de ani sunt într-o stare impecabilă și aparțin vremurilor în care țara era condusă de regi.
Există o serie de monezi românești care se vând foarte bine pe Internet. Ele au și 100 de ani sunt într-o stare impecabilă și aparțin vremurilor în care țara era condusă de regi.
Șeful PSD Câmpia Turzii, Avram Gal, are un restaurant de fițe în Cluj și a introdus în meniu un nou preparat unic: mici cu foiță de aur. Printre primii care au degustat delicatesa s-a aflat interlopul Nelson Mondialu.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a vorbit despre problemele operatorul naţional de transport aerian Tarom și a admis că preţurile călătoriilor sunt mari iar „condiţiile, de multe ori, nu reflectă aceste preţuri” și faptul că numărul angajaților e dublu decât necesar.
Criza semiconductorilor nu a dispărut. În continuare, industria auto, de exemplu, nu poate livra anumite modele din cauza penuriei de semiconductori. Samsung, cel mai mare fabricant de cipuri de memorie din lume, a anunțat, însă, că scade producția, pentru că prețurile scad.
În lume circulă deja milioane de mașini electrice, iar datele firmelor de asigurări arată că acestea sunt aproape de unică folosință. În caz de accident, la cea mai mică avarie la baterie, experții le declară foarte ușor „daună totală economică”. Bateria e și cât 50% din mașină.
Părintele telefonului mobil se arată îngrijorat de propria unvenție și spune că este depășit de noile tehnologii care „echipează” aparatul.
Românii nu mai au bani de apă minerală. Dacă în 2021 58% dintre români alegeau să consume cel mai des apă îmbuteliată, în 2023 numărul acestora a scăzut la 45%. Iar 40% sunt de părere că pot bea apă direct de la chiuvetă fără să le fie afectată în vreun fel sănătatea.
Ministerul Finanțelor a publicat proiectul de privind stabilirea tarifelor de primă maxime și a altor măsuri aplicabile de către societățile de asigurare care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto.