Autostrada de 35.000.000 €/km, dintre Sibiu şi piteşti, se va închide temporar, pe câte un sens de mers. O premieră s-ar putea înregistra anul acesta, astfel.
Autostrada de 35.000.000 €/km, dintre Sibiu şi piteşti, se va închide temporar, pe câte un sens de mers. O premieră s-ar putea înregistra anul acesta, astfel.
În revista oficială a Ministerului rus al Apărării a fost publicat un articol cu o propunere de introducere a unui sistem de acordare a soldaților de asalt în țară, după modelul Forțelor Armate ale Germaniei naziste.
O elevă de gimnaziu cu media 9.21 a fost chemată pe scena de premiere dar nu i s-a acordat nimic. Motivul este note scăzută la purtare cu o zi înainte de premiere. Părinții revoltați vor să îi facă dreptate.
O anumită categorie de pensionari au șansa de a primi o sumă considerabilă de bani. Aceștia pot primi doar o singură dată banii de la autoritățile locale.
Profesoară este revoltată contra festivităților de final de an. Ea crede că premierea unora dintre copii îi umilește copiii care nu au luat premiu. De aceea, ea cere ca aceste festivități să înceteze.
Ministrul Sportului, Carol Novak și-a premiat tatăl, Karoly Novak, cu 112.000 de euro pentru participarea la Jocurile Paralimpice Tokyo 2020, desfășurate în perioada 24 august – 6 septembrie 2021.
Maiorul Laurențiu Cazan, coordonatorul intervenției jandarmilor la protestul din 10 august, urmărit penal de Parchetul Militar în acest caz, ar putea fi inclus, de joi, cu un loc în Autoritatea Teritorială de Ordine Publică.