In ultimul an, Politia a înregistrat 6.475 de sesizări privind copii care au fugit de acasă sau din centrele de plasament. Trei nu au fost găsiți nici până în prezent, potrivit datelor Poliției Române, citate de Salvați Copiii.
In ultimul an, Politia a înregistrat 6.475 de sesizări privind copii care au fugit de acasă sau din centrele de plasament. Trei nu au fost găsiți nici până în prezent, potrivit datelor Poliției Române, citate de Salvați Copiii.
Scandal cu termometrul la un centru comercial din Ferentari. Trei persoane care nu aveau mască de protecţie au devenit agresive când paznicul magazinului a vrut să le verifice temperatura corporală.
Guvernul dezbate, în această dimineață, Hotărâtrea privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19
Polițiștii sunt prezenți, încă de dimineață, ăn staţiile de metrou și verifică dacă pasagerii au măști. Până luni nu pot fi date amenzi, iar forțele de ordine îi roagă pe bucureșteni să respecte regulile stării de alertă.
Înainte de decizia Curții Constituționale, polițiștii dădeau cel puțin 3.500 de amenzi pe zi, uneori chiar peste 5.500. După decizie, numărul amenzilor a scăzut sub 1.000 pe zi. Și valoarea medie a sancțiunilor a scăzut abrupt.
Plajele din Barcelona au fost redeschise publicului, în urma unei decizii a consiliului local, ca un prim semn de revenire la normalitate în Spania, o ţară serios afectată de pandemia de coronavirus, informează France 24.
Câteva zeci de persoane au tulburat, vineri, ordinea publică într-un cartier din municipiul Blaj, în urma izbucnirii unui scandal în care, iniţial, au fost implicaţi patru indivizi, pentru aplanarea conflictului intervenind 30 de poliţişti şi jandarmi.
Echipajele de poliție încearcă să oprească mașinile care vor să iasă nejustificat din București pe ruta către mare.