Deputatul Florin Roman (PNL) spune că a blocat creşterea taxelor în 2024, ca deputat liberal, prin amendarea legii bugetului de stat şi anunţă că liberalii şi nu cei de la PSD depun acelaşi amendament în legea bugetului pentru 2025.
Deputatul Florin Roman (PNL) spune că a blocat creşterea taxelor în 2024, ca deputat liberal, prin amendarea legii bugetului de stat şi anunţă că liberalii şi nu cei de la PSD depun acelaşi amendament în legea bugetului pentru 2025.
Vechi camarazi de arme ai generalului Nicolae Ciucă: ”Ne-ați insuflat un spirit de luptători”. Aceasta a fost reacția acestora la vederea clipului de promovare a cărții despre viața acestuia.
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a spune că va intra în turul al doilea la prezidențiale alături de Marcel Ciolacu. Iar viziunea sa ca președinte este ”România care contează pentru români”
Liberalul Florin Roman afirmă că bonificația pentru buni platnici este o măsură marca PNL. Proiectul de lege a fost depus din septembrie anul trecut în Pralament.
Gabriel Andronache de la PNL afirmă că, azi, intră în dezbatere, în Biroul Permanent al Camerei Deputaților, proiectul de lege liberal privind neimpozitarea pensiilor până la 3000 lei. Ulterior va fi dat votul final.
Florin Roman afirmă că propunerea privind bonificarea firmelor care îți plătesc datoriile este o propunere legislativă a PNL. Aceasta a fost depusă în Parlament ca urmare a discuțiilor cu mediul privat care reclama lipsa de interes a statului pentru cei care își plătesc datoriile
Nicolae Ciucă a participat la conferința Globsec de la Praga alături lideri europeni printre care Szymon Hołownia, mareșal al Seimului Poloniei, Lauri Hussar, președintele Parlamentului Estoniei și Markéta Pekarová Adamová, președinta Camerei Deputaților din Republica Cehă.
Biroul Politic Județean Cluj a votat astăzi, în unanimitate, susținerea lui Nicolae Ciucă la alegerile prezidențiale.