Armata rusă a avut cea mai mare pierdere de după cel de-al doilea război mondial. E vorba de cele mai multe decese în rândul soldaților unei armate.
Armata rusă a avut cea mai mare pierdere de după cel de-al doilea război mondial. E vorba de cele mai multe decese în rândul soldaților unei armate.
Casa de Comerţ Agroalimentar Unirea este o companie înfiinţată de Ministerul Agriculturii în fostul mandat al lui Petre Daea, în ianuarie 2019,
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu ar vrea să paseze Metrorex în curtea Primăriei București, afirmând că „bugetul statului nu poate să vină de fiecare dată să acopere minusul”. Primarul Nicușor Dan i-a răspuns că Bucureştiul nu e ţinut în spate de nimeni”.
În noaptea de 30 iulie 2022, un tren special de peste 40 de mașini cu trupe rusești, echipament militar și muniție, care a sosit din Crimeea la stația Brylivka din regiunea Herson, a fost distrus cu Sistemul de rachete de artilerie de înaltă mobilitate (HIMARS).
Forţele ruseşti şi forţele separatiste din regiunea Doneţk au suferit pierderi grele, potrivit oficialilor britanici din domeniul informaţiilor.
În lumea gamblingului circulă multe povești despre câștiguri, dar și despre averi pierdute în câteva minute. Multe dintre povești sunt reale, însă mai există și exagerări. Unele relatări sunt atât de ieșite din comun încât nici nu știi dacă e vorba de adevăr sau de ficțiune.
Rusia pare să fi suferit pierderi devastatoare în rândul ofițerilor de rang mediu și inferior în conflictul cu Ucraina, ceea ce ridică perspectiva unei eficacități militare mai slabe în viitor, a declarat luni Ministerul britanic al Apărării.
Rusia continuă să înregistreze pierderi în războiul său împotriva Ucrainei, inclusiv 30.350 de militari, 1.349 de tancuri, 3.282 de vehicule blindate de luptă și 643 de sisteme de artilerie, potrivit Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei