Aproape 90 de dosare au fost doar ieri pe masa jduecătorilor CCR. Pensionari individual sau în grup au contestat valoarea pensiei, au cerut să le fie recunoscute punctaje superioare. Ce decizii s-au luat?
Aproape 90 de dosare au fost doar ieri pe masa jduecătorilor CCR. Pensionari individual sau în grup au contestat valoarea pensiei, au cerut să le fie recunoscute punctaje superioare. Ce decizii s-au luat?
A apărut în Monitorul Oficial Ordinul care schimbă modul în care se acordă indemnizațiile (pensiile) de handicap. Prezentăm documentul integral deoarece sunt schimbări importante.
Recalculare de pensie. Casa Județeană de Pensii Cluj a fost amendată, după ce nu a depus la timp actele unui pensionar. Instituția spune că de vină e lipsa de personal.
Scenariu sumbru dacă vârsta de pensionare crește. Țara se va umple de șomeri care au peste 50 ani. Mulți angajați sunt considerați „bătrâni” de la 45–50 de ani, deși mai au o treime din carieră.
Ministerul Investițiilor și Finanțelor Publice urmează să anunțe „lista scurtă” a proiectelor, după ce România a pierdut 7,5 miliarde de euro din fondurile acordate în 2020.
Primele decizii de la mica recalculare au ajuns la pensionari. Vă arătăm care e cea mai mare creștere de pensie de la Mica Recalculare până în acest moment. Pensionarul a muncit un număr mic de ani.
Judecătorii CCR primesc un bonus de 180.000 de lei la pensie. O lege vine să taie acest spor imoral. Ce a decis Bolojan legat de bonusul de 180.000 de lei la pensie acordat judecătorilor CCR? Vă spunem, publicând documentele.
Curtea Constituțională a României urmează să dezbată, miercuri, sesizările Înaltei Curți de Casație și Justiție și AUR în legătură cu legea privind plata pensiilor private.