Tudor Polak, deputat PNL, a declarat, la dezbaterea proiectului legii pensiilor, că noua lege a pensiilor elimină inechităţile şi este bazată pe contributivitate.
Tudor Polak, deputat PNL, a declarat, la dezbaterea proiectului legii pensiilor, că noua lege a pensiilor elimină inechităţile şi este bazată pe contributivitate.
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că liberalii au reușit să crească punctul de pensie cu 40% în 3 ani, cu resurse sustenabile, și că vor veghea și acum ca majorările din noua Lege a Pensiilor să fie sustenabile.
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, referindu-se la mărirea pensiilor, că Una este să vorbeşti despre 55 miliarde şi alta despre 25 miliarde lei. ”Nu putem să ne ducem la oameni să le spunem, oameni buni, stiţi, am promis, dar nu se poate”, a mai spus fostul premier.
Există anumite situații în care pensionarii pot rămâne fără veniturile lunare. Noul Proiect de Lege prevede ca anumite categorii de persoane să piardă pensiile chiar de luna următoare.
La recalculare, pensiile bărbaților vor crește cu un procent mult mai mare decât în cazul femeilor. Dacă, la bărbați, cea mai mare creștere este de 30%, la femei suma se poate mări cu cel mult 11%.
Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a vorbit la Gala Premiilor Liberale şi la Şcoala Tineretului Naţional Liberal, de la Sighet. Ciucă spune că politica are nevoie de oameni care au performat într-o profesie.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că în noua lege a pensiilor va fi eliminat pragul de 9,4% din PIB, reprezentând cheltuieli cu pensiile, deși Guvernul nu a ajuns niciodată să atingă acest prag trecut în PNRR, cu care PSD s-a prefăcut că s-a luptat de când a venit la guvernare.
Creșterea medie a pensiilor cu 40%, anunțată de ministrul muncii, a fost blocată deoarece nu se găsește o sursă de bani clară. Românii pierd sute de lei la pensie dacă nu se face recalcularea.