Preţurile petrolului se îndreaptă spre cele mai mari câştiguri săptămânale de la începutul lunii iunie, în urma reducerii livrărilor cauzate de o furtună în Golful Mexic şi o grevă a lucrătorilor în Norvegia, scrie Reuters.
Preţurile petrolului se îndreaptă spre cele mai mari câştiguri săptămânale de la începutul lunii iunie, în urma reducerii livrărilor cauzate de o furtună în Golful Mexic şi o grevă a lucrătorilor în Norvegia, scrie Reuters.
Antrenorul echipei naţionale de fotbal a României, Mirel Rădoi, a afirmat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că nu crede că demisia sa este cea mai bună soluţie după ratarea calificării la EURO 2020, formaţia sa aflându-se pe prima poziţie în clasamentul Ligii Naţiunilor.
O instanță norvegiană l-a condamnat pe Philip Manshaus la 21 de ani de închisoare, pedeapsa maximă în sistemul penal norvegian, pentru că și-a ucis sora vitregă și a deschis focul într-o moschee, informează BBC.
Creșele s-au redeschis luni în Norvegia, unde epidemia provocată de noul coronavirus pare sub control, fiind un prim pas spre o ridicare treptată a restricţiilor în regat, potrivit AFP.
Lars Lagerback, selecționerul Norvegiei, a vorbit la conferința de presă de după partida cu România din preliminariile Campionatului European din 2020 despre modul în care a permis UEFA organizarea meciului.
La partida dintre România și Norvegia a intrat și edilul din Focșani deși nu avea voie.
România a terminat la egalitate, scor 2-2 (0-0), meciul disputat, vineri, la Oslo, cu Norvegia, în etapa a treia a Grupei F a preliminariilor Campionatului European din 2020.
România va întîlni, joi, Norvegia la Oslo de la ora 21.45 , meciul contând pentru calificarea la Euro 2020.