La 35 de ani de la Revoluție și Golaniada înnăbușită în sânge de mineri la ordinul lui Ion Iliescu, dosare în care acesta a fost inculpat pentru crime contra umanității, fostul președinte este înmormântat cu onoruri militare. Dar în istorie va rămâne legat de Imnul Golanilor.
Ion Iliescu a murit, la vârsta de 95 de ani, după ce fusese diagnosticat cu cancer pulmonar. Fost președinte al României în trei mandate, după 1990, el a beneficiat de suportul Anei Pauker la debutul carierei politice și a decedat din postura de acuzat în dosarul Mineriadei.
S-au împlinit 35 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie 1990, de la reprimarea violentă de către forțele de ordine, cu ajutorul minerilor, a mitingurilor de protest din Piața Universității. Din păcate, însă, un sondaj arată că aproape jumătate din români nu ştiu ce s-a întâmplat.
Premierul interimar Cătălin Predoiu a transmis un mesaj la împlinirea a 35 de ani de la „Fenomenul Piața Universității”: „România este acum parte a democrațiilor occidentale, parte a UE, parte a NATO”.
La 35 de ani de la Mineriada din 13 - 15 iunie 1990, nu există încă o hotărâre definitivă. Președintele Nicușor Dan a declarat despre Dosarul Mineriadei că Justiția are datoria de a face lumină. „Nu-i vom uita niciodată pe cei care au avut curajul să lupte”, a punctat el.