Secretarul general al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Ovidiu Silaghi, a participat la cel de-al 14-lea Congres al Federației Mondiale a Camerelor de Comerț (WCF), care s-a desfășurat la Melbourne, Australia.
Secretarul general al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Ovidiu Silaghi, a participat la cel de-al 14-lea Congres al Federației Mondiale a Camerelor de Comerț (WCF), care s-a desfășurat la Melbourne, Australia.
Parlamentul European a aprobat numirea lui Lucian Romașcanu ca membru al Curții de Conturi Europene. Decizia finală va fi luată de statele membre ale Uniunii Europene în cadrul Consiliului.
UE a îndemnat statele membre să nu se opună ieșirii din Tratatul privind Carta Energiei. Iată care sunt motivele pe care le invocă Comisia Europeană.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunțat că Finlanda va deveni începând de marţi, 4 aprilie 2023, cel de-al 31-lea stat membru al Alianței Nord Atlantice şi că steagul finlandez va fi ridicat pentru prima dată la sediul organizaţiei în aceeași zi.
Franco Gatti, membru al grupului muzical italian Ricchi e Poveri a murit la vârsta de 80 de ani, scrie agenţia Ansa.
Comisia Europeană a invitat miercuri statele membre să îşi modernizeze sistemele de venit minim, ca parte a angajamentului constant de a reduce sărăcia şi excluziunea socială în Europa.
Un concurs pentru un post de șef a fost anulat pe motiv că singura participanta a luat notă prea mare. Decizia a venit de la centru iar direcțiunea, nu a avut „ce să mai comenteze”, scrie Digi24.
Radu Călin Cristea, scriitor și membru al CNA, a încetat din viață. Critic literar, scriitor, eseist și jurnalist român, Radu Călin Cristea s-a stins din viaţă la 65 de ani.