Doi cetățeni români, ajunși ilegal în Marea Britanie, au fost condamnați la închisoare după ce au furat haine în valoare de aproape 12.000 de euro din magazine cunoscute, într-o singură zi.
Doi cetățeni români, ajunși ilegal în Marea Britanie, au fost condamnați la închisoare după ce au furat haine în valoare de aproape 12.000 de euro din magazine cunoscute, într-o singură zi.
Premierul britanic Keir Starmer susține că Marea Britanie trebuie să intensifice cooperarea cu Uniunea Europeană în domeniul apărării, inclusiv prin mecanisme precum SAFE, într-un context european marcat de nevoia urgentă de reînarmare și coordonare strategică.
Un fermier căuta un ciocan pierdut pe un câmp și a găsit cea mai mare comoară antică din Marea Britanie. Descoperirea se situează pe locul cinci în topul internațional al „top 10” tezaure de metale prețioase din secolele al II-lea până în al VII-lea.
Inflația din Marea Britanie a crescut pentru prima dată, în cinci luni, la 3,4%. În acest timp, România se luptă cu o inflaţie-record în UE: 8,6%.
Mai multe persoane au fost arestate pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi proxenetism, după ce ar fi recrutat tinere, inclusiv rude, pe care le-au exploatat începând cu anul 2020 pe teritoriul Marii Britanii.
Secretarul britanic al Apărării, John Healey, a declarat că, dacă ar putea, ar vrea să-l răpească pe liderul Kremlinului, Vladimir Putin, după „modelul” capturării liderului Venezuelei, Nicolas Maduro. Putin trebuie să răspundă pentru crime de război.
Regatul Unit a adoptat reguli stricte pentru combaterea obezității infantile: reclamele la alimente nesănătoase sunt interzise la TV pe timpul zilei, iar publicitatea online este complet interzisă. Măsura urmărește protejarea sănătății copiilor și reducerea obezității.
Economiștii spun că afluxul de importuri de produse ieftine din China ar putea reduce inflația persistentă din Marea Britanie.