
Legendarul luptător de wrestling, John Cena se retrage din sport. De ce a luat această decizie
John Cena a fost de 16 ori campion mondial în lumea WWE și este considerat unul dintre cei mai mari luptători profesioniști ai tuturor timpurilor.
John Cena a fost de 16 ori campion mondial în lumea WWE și este considerat unul dintre cei mai mari luptători profesioniști ai tuturor timpurilor.
S-au schimbat condițiile pentru străinii care luptă în Ucraina. Acum, soldații care nu se află într-o misiune de luptă își pot rezilia contractele și se pot întoarce acasă mai devreme.
Luptătorul român care a stăpânit lumea a fost o adevărată legendă a sportului românesc! A fost poreclit „Hercule de buzunar” datorită staturii sale. Autoritățile îi interzic să mai lupte după ce câștigă Mondialul.
Cererea lui Ciolacu de a fi declarat Luptător cu Rol Determinant la Revoluția din 1989 a fost respinsă, Premierul a rămas fără certificatul de revoluționar.
Eugen Preda are multiple titluri naționale la lupte, este campion mondial la Kempo și campion european la WuShu. Însă tot el este condamnat în dosarul furtului de arme de la Ciorogârle și pentru că a comandat incendierea casei mamei Cordunenilor.
Starul rus de MMA Alexander Pisarev a murit după ce ar fi făcut o intoxicație alimentară cu pepene verde.
Alexandr Dolgopolov (33 de ani), fost număr 13 ATP, s-a întors în Ucraina și este pregătit să își apere țara de invazia Rusiei. A transmis un mesaj înfiorător pentru ruși: „țintesc capul cu 3 din 5 gloanțe”.
Luptătorul Sandu Lungu a fost unul dintre cei mai vehemenți protestatari anti-mască din Oradea. Acum câteva zile spunea că abia așteaptă să-l întrebe cineva de mască. Duminică, din cei 35 de protestatari din Oradea, 12 au fost amendați când plecau de la protest fără mască.