Dwayne Herelle Jr., în vârstă de 28 de ani, un fost luptător de arte marțiale mixte, a fost acuzat de crimă după ce a înjunghiat-o pe Irene Torres, în vârstă de 24 de ani, în fața casei pe care o împărțea cu părinții ei. Tragedia a avut loc la primele ore ale zilei de 29 ianuarie, în Tennessee, SUA.
Potrivit rapoartelor făcute de oamenii legii, suspectul a așteptat în fața casei foștilor socri, iar în timp ce aceasta se întorcea acasă de la serviciu, criminalul "s-a strecurat pe la spate și i-a pregătit o ambuscadă". Reyna Douglas, sora lui Irene, a scris pe o pagină GoFundMe că "a fost târâtă și înjunghiată în mod repetat în fața casei părinților ei".
Un luptător de MMA și-a înjunghiat de 17 ori iubita, apoi a târât-o într-un dulap
În timpul unei audieri în instanță, miercuri, s-a dezvăluit că Irene a fost înjunghiată "de peste 17 ori" de către fostul ei partener de viață. Poliția a declarat că luptătorul a târât cadavrul iubitei sale în portbagajul mașinii și a condus până la locuința lui, înainte de a băga rămășițele ei într-un coș de gunoi, pe care l-a ascuns într-un dulap.
Citește și: VIDEO Shaormeria lui Tzancă Uraganu e închisă din nou, deși el zicea că-s probleme minore
Apoi, criminalul și-a aruncat hainele pline de sânge.
Fata fusese terorizată de criminal după ce s-au despărțit
Cei doi s-au certat înainte de oribilul atac. Părinții lui Irene s-au uitat la imaginile de pe camerele de supraveghere din fața casei lor după ce fiica lor nu venise de la serviciu, și l-ar fi văzut pe Dwayne târând-o.
Tatăl victimei l-a sunat și i-a cerut să știe unde se află fiica sa. Fostul luptător MMA i-a spus că tânăra era cazată la un hotel, nu că ar fi moartă și băgată la el în dulap.
Irene s-ar fi despărțit de suspect cu o lună înainte de a fi înjunghiată mortal, potrivit surorii sale, care susține că relația era abuzivă. Reyna a declarat, potrivit Mirror