În România lipsa aparaturii medicale a devenit o problemă serioasă. Puținele aparate sunt distribuite neuniform astfel încât cei care locuiesc în Călărași, spre exemplu, sunt nevoiți să meargă într-un alt județ pentru un RMN.
În România lipsa aparaturii medicale a devenit o problemă serioasă. Puținele aparate sunt distribuite neuniform astfel încât cei care locuiesc în Călărași, spre exemplu, sunt nevoiți să meargă într-un alt județ pentru un RMN.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă pe parcursul acestei zile, până la miezul nopţii, pe râuri din judeţul Caraş-Severin.
O analiză comparată arată diferențe între numărul paturilor ATI amenjate, deja, în fiecare și județ și numărul paturilor de terapie intensivă asumate de Direcțiile de Sănătate Publică. În total ar trebui să existe 1.522 de paturi ATI pentru COVID, față de doar 1.212 existente.
Universitatea Babeș Bolyai prezintă, în timp real, stadiul infectărilor cu coronavirus în localitățile României. Numărul școlilor care trec în „online” sunt în creștere.
Cifrele oficiale arată o polarizare a procesului de vaccinare: unele județe au trecut de 30%, altele nu au reușit să treacă de 20%. Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a pus la dispoziția Newsweek România cifrele pentru iulie.
România ar obține o notă în jur de 6 dacă am lua în calcul media tuturor elevilor care au susținut examenul de bacalaureat.
O statistică realizată de Societatea Română de Anestezie și Terapie Intensivă (SRATI) arată că există județe unde medicii ATI, vitali în condițiile pandemiei de COVID, sunt extrem de puțini.
Judeţul Hunedoara a intrat în zona roşie, după ce sâmbătă a înregistrat o rată de infectare de 3,05 cazuri la mia de locuitori, în creştere faţă de ziua anterioară, când a avut 2,78, a anunţat Grupul de Comunicare Strategică.