Mai sunt 5 luni până la prescrierea faptelor din Dosarul „10 August”. Iar astăzi, 15 mai 2026, este ultimul termen de judecată la care mai pot fi audiaţi inculpații la Tribunalul Militar Bucureşti.
Mai sunt 5 luni până la prescrierea faptelor din Dosarul „10 August”. Iar astăzi, 15 mai 2026, este ultimul termen de judecată la care mai pot fi audiaţi inculpații la Tribunalul Militar Bucureşti.
Se împlinesc 7 ani de când am fost gazați și bătuți la mitingul din 10 august 2018 din Piața Victoriei, cunoscut drept „mitingul diasporei”, nimeni nu a răspuns încă penal, deși au fost rănite peste 400 de persoane, și în 2026 faptele se prescriu.
„Credința sinceră” a jandarmilor în aplicarea legii este unul din motivele invocate de DIICOT pentru clasarea Dosarului „10 august”.
Ministerul de Interne va declasifica înregistrările radio efectuate de Jandarmerie în timpul intervenției împotriva protestatarilor din 10 august 2018, din Piața Victoriei, după ce a primit avizele necesare. După declasificare, înregistrările vor ajunge la Parchet.
10 august a rămas în memoria românilor drept ziua când au fost goniți de jandarmi din fața Guvernului României cu gaze lacrimogene, bastoane și tunuri cu apă.
Conducerea PSD a vrut ca data de 10 august să fie un moment în care să transmită un semnal de forță, de unitate a partidului în fața „dușmanului” și, totodată, de intimidare a protestatarilor veniți la mitingul Diasporei și, în general, a opoziției stradale.