Cea mai veche societate a oamenilor cu IQ ridicat și-a ținut aniversarea la București, cu peste 300 de membri din toată lumea.
Cea mai veche societate a oamenilor cu IQ ridicat și-a ținut aniversarea la București, cu peste 300 de membri din toată lumea.
Un studiu realizat pe aproape 730.000 de norvegieni arată că scorurile IQ, în creștere timp de un secol, au început să scadă după 1975. Potrivit cercetătorilor, cauza nu ar ține de genetică.
Persoanele care au un IQ mic în copilărie ar avea un risc mai mare să aibă probleme cu alcoolul la vârsta adultă. Cercetătorii au descoperit că este o legătură între inteligență și consumul de alcool.
Un tânăr român, Ștefan Pricopie, a devenit Doctor în Inteligență Artificială la prestigioasa Universitate Manchester. El își propune să deschidă în România propriul centru de cercetare și business dedicat A.I.
Un animal primitiv a trăit pe supercontinentul Pangea în perioada Permiană, acum aproximativ 250 de milioane de ani.
Premieră în alegeri. Un candidat AI va apărea pe buletinele de vot dintr-o țară din lume. Motivul? Cine este în spatele acestui personaj și unde se întâmplă?
O maimuță din Sumatra a aplicat sevă și frunze pe o tăietură deschisă după o presupusă luptă cu un alt mascul, spun oamenii de știință.
Sunt mulți copii care în timpul școlii învață bine la cât mai multe materii. De ce el mai multe ori sunt împinși de la spate de părinți. Unii ajung să aibă joburi importante poate chiar în vârful unor companii. Alții sunt mai puțin norocoși.