PFA-urile, în pericol? Numărul profesioniştilor care intră în insolvență, la Iași, e cu 10% mai mare.
PFA-urile, în pericol? Numărul profesioniştilor care intră în insolvență, la Iași, e cu 10% mai mare.
Dinamo, echipă aflată încă în insolvență, se află pe penultimul loc din Liga 1. Cu toate acestea, conducerea a anunțat că va face noi transferuri în iarnă.
În plin proces de insolvență, bulgarii de la Eurohold, compania mamă a Euroins, încearcă să cumpere o parte din cele mai importante creanțe.
Direcţia Regională a Finanţelor Publice Iaşi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi, a cerut insolvenţa companiei deţinută de Florin Adrian Hopşa. Astfel că Uber Nord-Est merge la judecată.
Daniel Apostol, purtător de cuvânt ASF, a declarat, vineri, că Fondul de Garantare a Asiguraților va plăti toate drepturile polițelor de asigurări de la această firmă, după decizia Autorității de a retrage autorizația de funcționare a Euroins ca urmare a intrării în insolvență.
Preşedintele Uniunii Salvaţi România (USR), Cătălin Drulă, a declarat că a fost depusă la Parlament o cerere de revocare a întregii conduceri a Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), după retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii Euroins.
Peste 4.700 de firme şi PFA au intrat în insolvenţă în primele nouă luni din 2022, Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.
Clubul de fotbal Dinamo nu a plătit serviciile firmei securitate cu care are contract pentru asigurarea pazei și protecției la meciurile de fotbal din campionat, astfel că societatea respectivă a solicitat falimentul clubului pentru a-și recupera banii.