Liderul PSD și preşedintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, a avut o întâlnire cu o delegaţie a băncii JP Morgan, în urma căreia a concluzionat că „Stimularea economiei este esenţială, mai ales în actualul context socio-economic”.
Liderul PSD și preşedintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, a avut o întâlnire cu o delegaţie a băncii JP Morgan, în urma căreia a concluzionat că „Stimularea economiei este esenţială, mai ales în actualul context socio-economic”.
Viktor Orban acuză Ucraina că încearcă să influențeze alegerile din Ungaria și să impună un guvern pro-Kiev. Aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană și alegerile din Ungaria sunt legate direct, spune premierul ungar.
Federaţia Sănătatea din România îşi exprimă miercuri indignarea şi revolta categorică faţă de intenţiile recente ale Guvernului de a impune o reducere de 10% a veniturilor pentru personalul medical, administrativ şi tehnic de suport din sistemul sanitar românesc.
Cei care nu-și plătesc taxele și impozitele vor fi trecuți pe „lista rușinii”. Vor fi tăieri de posturi și de salarii în administrație. Un document în acest sens a fost lansat de Ministerul Dezvoltării în transparență decizională.
Vești deloc încurajatoare marchează începutul lui 2026 pentru familiile din Iași: alocațiile pentru copii rămân înghețate încă un an, deși legea cere actualizarea lor cu inflația.
Finanțarea medicilor de familie 2026 intră într-o nouă etapă, după ce Guvernul a aprobat, în ultima ședință din 2025, o ordonanță de urgență care modifică semnificativ modul de distribuire a fondurilor pentru asistența medicală primară
Comitetul pentru analiza şi revizuirea legislaţiei din domeniul justiţiei se întruneşte marţi, de la ora 10,00, în prima şedinţă, urmând să analizeze care sunt aspectele legislative şi cele de administrare care ar putea să ţină de Guvern.
Ordonanţa „trenuleţ”, care urmează să fie adoptată marţi, pune în aplicare deciziile agreate în coaliţie şi prevede, printre altele, majorarea salariului minim şi reducerea impozitului IMCA pe cifra de afaceri, a anunţat premierul Ilie Bolojan.