Iaşiul conduce după Bucureşti topul numărului de noi cofirmaţi zilnic. Ieri, Institutul Naţional de Sanatate Publică raporta pentru judeţul nostru 55 de persoane depistate pozitiv în urma testării, în ultimele 24 de ore.
Iaşiul conduce după Bucureşti topul numărului de noi cofirmaţi zilnic. Ieri, Institutul Naţional de Sanatate Publică raporta pentru judeţul nostru 55 de persoane depistate pozitiv în urma testării, în ultimele 24 de ore.
Sunt peste 300 de focare de COVID-19 în țară în prezent, a anunțat joi seara, la Digi24, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat. El a precizat însă că aceste focare înseamnă și cămine, și azile de bătrâni, și din domeniul industrial, zone controlabile.
Două focare de COVID-19 au fost descoperite de autorităţile sanitare din judeţul Arad, în ultimele zile, în localitatea Sâmbăteni şi comuna Seleuş, unde inclusiv conducerea primăriei este infectată, iar sarcinile au fost preluate de către secretarul comunei.
Ministrul de Interne Marcel Vela a declarat, luni, că înţelege problemele cu care se confruntă industria HoReCa, însă dacă s-ar relaxa toate măsurile ar apărea o altă problemă, aceea a focarelor.
Nouă cadre medicale de la Institutul Regional de Oncologie (IRO) din Iaşi, opt asistente medicale şi un medic rezident, au fost confirmate cu noul coronavirus, toate cazurile fiind asimptomatice şi au fost internate la spitalul de Boli Infecţioase şi la spitalul CFR din Iași.
Încep să apară noi focare de infecție cu coronavirus în mai multe judeţe din ţară. Sunt focare care apar la o săptămână după intrarea în vigoare a primelor măsuri de relaxare și, paradoxal, acestea se înregistrează în unități medicale.
Fostul premier Dacian Cioloș a scris pe Facebook că sunt 600 de focare de pestă porcină în peste 100 de localități, iar autoritățile sunt depășite. „Incompetența nu e neutră atunci când guvernezi o țară”, a afirmat Cioloș.