Miniștrii Educației din statele europene au lansat la Florența o dezbatere privind viitorul universităților europene și au adoptat „Declarația de la Florența”, document care stabilește trei priorități majore pentru învățământul superior.

Un gest aparent banal s-a transformat într-un dezastru pentru patrimoniul cultural italian. Un vizitator al Galeriei Uffizi din Florența a deteriorat grav un tablou de peste 300 de ani, după ce a căzut în timp ce încerca să realizeze o fotografie pentru reţelele de socializare.
Trei persoane, inclusiv o româncă, au fost arestate de carabinieri după ce au bătut şi jefuit o comerciantă din Florenţa
Pietro Pacciani, cunoscut și ca "Monstrul din Florența" pentru faptul că a ucis cu bestialitate 8 cupluri, ținta lui fiind ținerii îndrăgostiți. Dar de unde a pornit această ură imensă față de iubirea și afecțiunea arătată dintre două persoane?